Nou partener și noi dotări pentru Serviciul Salvamont- Salvaspeo Mehedinti din cadrul Direcției Geoparcul Platoul Mehedinți

Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți: “Am avut astăzi ocazia să văd noua

autospecială a salvamontiștilor mehedințeni, complet echipată cu care se vor deplasa la intervențiile din zona montană.

Este un model hibrid plug-in, cu o autonomie electrică de aproximativ 50 km și a fost astăzi atracția celor care au trecut prin fața Consiliului Județean Mehedinți, unde a fost expusă.

Autospeciala a fost achiziționată în cadrul unui proiect cu fonduri europene implementat de Departamentul pentru Situații de Urgență.

L-am cunoscut și pe Shiva, noul membru al echipei Salvamont-Salvaspeo, un Border Collie de doar două luni, în care ne punem speranța că va sprijini activitățile de căutare. Până atunci, el va fi îngrijit de partenerii lui și va urma stagiile de formare pentru unități canine Salvamont, iar la vârsta de 7-8 luni va intra în activitate.

Felicit echipa condusă de directorul Direcției Geoparcul Platoul Mehedinți, Claudiu Cenușe, pentru interesul pe care îl manifestă în dezvoltarea Serviciului Salvamont-Salvaspeo!

Munca lor este, în primul rând, despre solidaritate și empatie! Le doresc cât mai multe intervenții reușite!”

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare