spot_img
marți, 3 februarie, 2026
-0.5 C
București

NOU CONTRACT DE FINANȚARE PENTRU SISTEMUL DE SĂNĂTATE DIN MEHEDINȚI, PENTRU REABILITAREA SECȚIEI NEUROPSIHIATRIE, DE LA GURA VĂII

Astăzi am primit din partea domnului directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională S-V Oltenia, Alexandru Stănescu, contractul de finanțare pentru modernizarea Pavilionului de Neuropsihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin.

Obiectivul a primit finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, în valoare de 7.853.659 lei, Consiliul Județean având o contribuție de 1.624.324 lei.

Este o nouă investiție pe care am pregătit-o pentru sistemul de sănătate din Mehedinți, urmând ca joi, 6 iunie, să semnăm contractul de finanțare și pentru modernizarea Secției Dermato-Venerice.

Prin lucrările propuse a se realiza, am avut în vedere creșterea eficienței energetice a clădirilor prin scăderea consumului de energie și scăderea nivelului estimat al gazelor cu efect de seră. Lucrările cuprinse în proiect constau în izolarea termică

a pereților exteriori, înlocuirea ferestrelor și ușilor, instalarea de sisteme alternative de producere a energiei, modernizarea sistemului de iluminat și amenajarea aleilor pietonale.

Investițiile fac parte din strategia pe care mi-am propus-o pentru modernizarea infrastructurii de sănătate din județul Mehedinți.

Ambele imobile au nevoie de investiții importante, în primul rând pentru reducerea riscului de seismicitate și apoi, pentru adaptarea interioarelor și instalațiilor la actualele normative sanitare.

Modernizarea sistemului de sănătate din Mehedinți a fost principalul obiectiv pe care mi l-am asumat în actualul mandat de președinte al Consiliului Județean Mehedinți și mă bucur că am reușit să îl ating pentru ca mehedințenii să aibă acces la servicii de calitate, tehnologii avansate pentru diagnosticare, iar personalul medical să lucreze în condiții foarte bune.

Investițiile în sănătate sunt investiții în bunăstarea publică și într-un viitor sănătos pentru societate!

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fosta asistentă a lui Epstein: Epstein i-a prezentat-o ​​pe Melania lui Donald Trump

    Dosarele declasificate ale lui Jeffrey Epstein, acuzat de trafic...

    Macron anunță că va vorbi cu Putin

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că o posibilă...

    Senatoarea Horga: Românii au suportat costurile unui deficit mare și așteaptă rezultate, nu populism

    Începem o nouă sesiune parlamentară cu o responsabilitate clară:...

    Șeful partidului lui Le Pen se spală pe mâini de Trump

    Jordan Bardella, preşedintele partidului Reuniunea naţională (RN), mişcare adesea...

    Efectele dosarului Epstein: Lovituri pentru monarhii, Trump și Clinton

    Publicarea documentelor din dosarul Jeffrey Epstein - referitor la...

    Articole relationate

    Categorii populare