spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
1.3 C
București

NOU CONTRACT DE FINANȚARE PENTRU MODERNIZAREA STRĂZILOR DIN VÂNJU MARE

Vineri, în cadrul ședinței Consiliului Local Vânju Mare, s-a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea/modernizarea străzilor din Vânju Mare, cele care nu au fost incluse în primul proiect, deja finalizat.

Astfel, în cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”, s-au alocat fonduri guvernamentale în valoare de 20 000 000 lei, urmând să fie reabilitate/modernizate străzi ale orașului în lungime de aproximativ 9 kilometri. Peste 3 milioane lei este contribuția de la bugetul local în cadrul proiectului.

“Am fost în ședința Consiliului Local în care primarul Alexandru Mijaiche a semnat contractul de finanțare pentru că, la fel cum am susținut obținerea finanțării și implementatea proiectului precedent, finanțat prin PNDL II, la fel acum, am reușit să îndeplinesc o promisiune pe care am făcut-o încă de la semnarea primului contract, aceea că se vor găsi fonduri și pentru aceste străzi.

După implementarea acestui proiect, vom putea vorbi despre un oraș complet modernizat, îngrijit și curat, așa cum oamenii de aici merită!

Vânju Mare nu este doar orașul meu de domiciliu, pentru mine este “acasă” și sunt mândru că împreună cu colegii mei din PSD, primarul Mijaiche și consilierii locali, reușim să facem lucruri cu adevărat importante pentru comunitate!

Felicitări administrației locale pentru acest contract și felicitări beneficiarilor!

Am convingerea că în cursul anului viitor vor începe lucrările și în cel mult doi ani, orașul să fie complet modernizat!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Berliner Zeitung: SUA vor să controleze gazul rusesc pentru europeni prin Nord Stream

    Statele Unite poartă negocieri secrete privind repornirea gazoductelor Nord...

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Articole relationate

    Categorii populare