NOU CONTRACT DE FINANȚARE CU FONDURI EUROPENE, ÎN VALOARE DE 9,3 MILIOANE EURO, A FOST SEMNAT DE PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN MEHEDINȚI

0

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat astăzi un nou contract de finanțare cu fonduri europene! 

Este vorba despre obiectivul de investiții ”Reabilitare/modernizare DJ 606A, pe tronsonul cuprins între DJ 561A (Plopi) și DN6 (Balota)”, un proiect pentru care Consiliul Județean Mehedinți a depus cerere de finanțare încă din anul 2018.

Lucrările sunt finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Practic, acest proiect era primul pe lista de rezervă și a intrat la finanțare după ce s-au făcut economii la celelalte obiective. 

“În urmă cu zece zile, contractul de finanțare a fost semnat de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, iar astăzi, la Consiliul Județean Mehedinți, l-am semnat în calitate de beneficiar, împreună cu doamna Marilena Bogheanu, directorul general al ADR S-V Oltenia, organismul de implementare în acest caz.

Traseul drumului judetean DJ606A, în lungime de 19,3 km, străbate intravilanul si extravilanul comunelor Tâmna, Livezile, Hinova, Prunișor, Șimian, dar printre beneficiari sunt și locuitorii comunelor Dumbrava și Bîcleș.

Beneficiarii direcți sunt locuitorii satelor Gârnita, Mijarca, Arvătești – comuna Prunisor, Stefan Odobleja, Izvoralu de Jos – comuna Livezile, Manu, Izvorălu- comuna Tamna, adiacente tronsonului DJ606A, dar și participanții la evenimentul aeronautic anual organizat pe aerodromul vecin drumului, un eveniment care a intrat pe harta națională de profil.

Pe de altă parte, pentru satele Gîrnița, Mijarca, Manu și Arvătești, acesta este singurul drum județean cu care se intersectează drumurile comunale, iar principalul avantaj al locuitorilor din aceste zone este scurtarea distanței către localitățile importante si parcurgerea acesteia în condiții de siguranță.

Drumul nu a fost niciodată asfaltat și mă bucur că avem ocazia acum, să îl aducem la standarde ridicate de calitate.”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Valoarea proiectului este de 48.293.218 lei, din care, o contribuție foarte importantă este și cea a Consiliului Județean Mehedinți, 5.681.759 lei, care acoperă cheltuielile neeligibile și cofinanțarea investiției.