Incendiul aduce o ciudată întorsătură în istoria culturii și a artei. Pentru că întreg acel acoperiș de la Notre-Dame (construită vreme de un secol, între 1160-1260), împreună cu impozanta turlă, „săgeata” (flèche), nu datează de fapt decât din sec. XIX și nu făceau parte din edificiul istoric. Turla înaltă și ascuțită, ca și toate acele celebre statui de monștri din streașină (gargouilles) care fac bucuria turiștilor amatori de exotism gotic, au fost adăugate la refacerea clădirii., în sec. XIX, de către arhitectul Eugène Viollet-le-Duc, se arată într-un comentariu Radio Europa Liberă.
Întregul proiect al lui Viollet-le-Duc, care a dus la Notre-Dame așa cum am văzut-o până astăzi, a fost de altfel foarte contestat la vremea lui de arhitecți și istorici. Mulți găseau că săgeata prea înaltă dezechilibrează armonia clădirii istorice, care avusese inițial alt tip de săgeată, mult mai mică, în vreme ce alții găseau statuile de monștri grotești și de efect ieftin. Descrierea amănunțită a catedralei în romanul „Notre-Dame de Paris” al lui Victor Hugo (1831) nu conține nimic din toate acestea. Viollet-le-Duc a câștigat concursul de restaurare în 1844. Catedrala suferise mari distrugeri în timpul Revoluției franceze, iar la un moment dat les révolutionnaires chiar căutaseră să o vândă pentru piatră. Restaurarea ei, începută în 1845, a durat 25 de ani, ajungându-se la forma în care am cunoscut-o până la incendiul actual. Minora consolare ar fi așadar că partea de sus care a ars reprezintă adăugirile din sec. XIX ale lui Viollet-le-Duc și că Notre-Dame era o ruină hâdă în momentul în care, înainte de restaurare, Victor Hugo își scria romanul cu celebrul cocoșat Quasimodo, mai spune REL.