Astăzi au început lucrările de construcție pentru trei blocuri de locuințe, destinate tinerilor și familiilor din comunitățile vulnerabile, din Drobeta-Turnu Severin. Proiectul cuprinde 32 de garsoniere și 64 de apartamente cu două camere, ce vor fi construite pe un teren din apropierea Sălii Polivalente.
„În momentul de față ne aflăm la debutul lucrărilor de execuție, ele sunt programate să dureze 24 de luni. Etapa se caracterizează în primă fază, cu accesul și organizarea de șantier, branșamente la apă canal, energie electrică, urmând ca într-o lună de zile să începem propriu-zis, lucrările de construcții.”A precizat Bogdan Mărginean, reprezentantul firmei de construcții
Locuințele sunt proiectate în conformitate cu standardul nZEB (nearly Zero – Energy Building), fiind dotate cu panouri solare și fotovoltaice, pompe de căldură și sisteme inteligente de iluminat. Acestea sunt adresate în special tinerilor proveniți din comunități vulnerabile, dar și familiilor care se confruntă cu dificultăți în asigurarea unui locuințe adecvate. Autoritățile locale depun eforturi pentru a obține o derogare, astfel încât și alte categorii de tineri să beneficieze de aceste locuințe, având în vedere că sunt numeroase cereri, în acest sens.
„Noi încercăm să luăm o dispensă, pentru că avem numeroase cereri la nivelul primăriei de la tinerii care sunt la început de drum, fie că vorbim despre medici, profesori, sau alte categorii. Sunt tineri care vin din alte orașe, pe care noi ne dorim să îi ajutăm. Astfel, vrem să luăm o dispensă să le oferim și lor o locuință, un cămin, să poată să plece, astfel, cu dreptul în carieră și în același timp, să rămână în comunitatea noastră,” a declarat Marius Screciu primarul orașului Drobeta-Turnu Severin
Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de doi ani, însă constructorul și-a asumat angajamentul că le va încheia într-un timp mai scurt. Valoarea proiectului este de aproape 8 milioane de euro, el fiind finanțat în întregime din Planul Național de Redresare și Reziliență.