Home Analize Noi instrumente financiare și de garantare pentru IMM-uri în dezbatere la București

Noi instrumente financiare și de garantare pentru IMM-uri în dezbatere la București

0

Evoluția activității de garantare la nivel european, modele de dezvoltare ale instituțiilor financiare în Europa și impactul fiscal al programelor de garantare, au fost temele principale ale reuniunii la nivel înalt ce a avut loc la Palatul Victoria în data de 26.05.2023.

Reprezentanți ai celor mai importante instituții financiar bancare și de garantare din Europa, executivi și experți europeni în finanțarea și garantarea IMM-urilor au participat la reuniunea “SOLUȚII DE GARANTARE FINANCIARĂ – RETROSPECTIVE ȘI PERSPECTIVE 2022-2024”, ce a avut loc sub Înaltul Patronaj al Guvernului României, la Palatul Victoria în data de 26.05.2023. Evenimentul s-a bucurat de prezența Ministrului Finanțelor, dl.Adrian Câciu, Ministrul Cercetării Dezvoltării și Digitalizării, dl.Sebastian Burduja, Consilierul Guvernatorului Băncii Naționale a României, Prof. Univ. Dr. Dan Costin Nițescu, dl. Florin Jianu, președinte CNIPMMR, alături de alți reprezentanți ai mediului de afaceri și ai sistemului bancar din România.

Reuniunea s-a desfășurat în cadrul a două paneluri – Panel 1 Structuri de garantare și modele de dezvoltare ale instituțiilor financiare în Europa, urmat de Panel-ul 2, în care au fost prezentate Instrumente de garantare pentru IMM-uri. Prezentarea unor programe care și-au dovedit eficacitatea în perioada crizelor suprapuse. Speakerii evenimentului au pus în discuție subiecte relevante în domeniul garantării financiare, au împărtășit bune practici în domeniul instrumentelor de garantare și au identificat soluții pentru a putea sprijini mai eficient sectorul antreprenorial care este nevoit să facă față provocărilor unor crize suprapuse, într-un climat caracterizat de volatilitate și incertitudine. Au fost propuse instrumente noi de garantare și au fost abordate perspective noi în ceea ce privește viitorul garantării financiare în România și în Europa.

Cu acest prilej, Ministrul Finantelor, Adrian Câciu observa că garanțiile de stat, fondurile de garantare și de contargarantare, sistemul bancar prin capitalul investit în economia României, ajută la multiplicarea în mod progresiv a resurselor financiare, iar folosirea unor instrumente financiare altele decât cele clasice, au făcut diferența în a depăși cu bine crizele succesive din anii 2020-2023 și au contribuit semnificativ la reziliența economiei României și la pregătirea țării noastre ca viitor membru al OCDE. În acest sens, ministrul a felicitat FNGCIMM pentru implicarea în zona implementării InvestEu în România și a apreciat activitatea derulată de FNGCIMM în perioada 2020-2023, pentru susținerea companiilor și a economiei private, în general.
Din poziția de Președinte a AECM, dl. Guy SELBHERR, a oferit exemple de bune practici ale membrilor AECM privind schemele de garantare dezvoltate sub Cadrul Temporar Covid 19 și Cadrul Temporar de Criză Ucraina observând că „ FNGCIMM a ajuns la maturitate și aveți un rol semnificativ în România, pentru atât de multe IMM-uri românești care beneficiază de ajutorul dumneavoastră. Din 2004 FNGCIMM este membru al Asociației iar din 2007 are reprezentare totală în Consiliul de Administrație al Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare. Dumitru (Nancu) este unul dintre vicepreședinții mei de câțiva ani și doresc să remarc implicarea și angajamentul său față de AECM. Jucați un rol important în asociație și apreciem contribuția dumneavoastră prețioasă în activitatea noastră.”

Dumitru Nancu, Directorul General FNGCIMM, a prezentat în cadrul panelului, programul guvernamental IMM INVEST și IMM INVEST PLUS și rezultatele implementării acestor programe în anii 2020-2023, evidențiind principalii indicatori care reflectă impactul fiscal generat de accesarea de catre companiile românești a schemelor de garantare cu garanții de stat.

Astfel, în perioada 2020 – 2022, a fost acordat un număr record de garanții, respectiv 109.832, ceea ce reprezintă 31,27% din numărul total de garanții acordate de FNGCIMM în cei 18 ani de activitate anterioară de la înființarea sa în anul 2002, iar valoarea garanțiilor acordate în perioada 2020 – 2022, respectiv 52.299 milioane lei, reprezintă 101,43% din valoarea tuturor garanțiilor acordate de FNGCIMM în perioada 2002 – 2019.
Conform unui studiu Coface, impactul fiscal generat de companiile participante în programul IMM Invest, în primul an de la acordarea finanțării, este de 2 ori mai mare comparativ cu nivelul garanțiilor acordate, iar multiplicatorul fiscal cumulat crește de aproape de 12 ori în cinci ani de la momentul acordării finanțării. Practic, pentru fiecare un leu garanție acordată de stat prin intermediul programului IMM Invest, companiile beneficiare întorc în economie 12 lei în următorii cinci ani, atât prin efectul fiscal direct (TVA, contribuții sociale și impozit aplicat profitului but sau cifrei de afaceri) cât și indirect (prin achizițiile realizate de la furnizori și salariile plătite angajaților). Efectul fiscal direct generat de companiile analizate va atinge un nivel de 181 mld lei cumulat în următorii 5 ani de la momentul acordării garanției prin IMM Invest.

Impactul fiscal indirect generat pe lanțul comercial de către companiile analizate, prin achizițiile realizate de la furnizori, precum și salariile plătite, este de 360 mld lei în următorii 5 ani de la momentul acordării garanției prin IMM Invest.

Efectul fiscal total generat este de 541 mld lei în următorii 5 ani de la momentul acordării garanției prin IMM Invest, ceea ce reprezintă de 12 ori mai mult decat nivelul tuturor garanțiilor acordate.
În ceea ce privește riscul de insolvență a companiilor, acesta a fost redus prin continuarea finanțării capitalului de lucru pe termen scurt datorită încrederii restabilite cu ajutorul schemei de ajutor de stat IMM Invest iar numărul mediu de angajați înregistrați de companiile beneficiare a crescut cu 5%, de la 650 mii locuri de muncă la aproximativ 680 mii.

Finanțările acordate cu ajutorul garanțiilor gestionate prin schema de ajutor de stat IMM Invest se ridică la aproximativ 54 mld lei, cu 150% mai mult decât echivalentul creșterii soldului creditelor acordate de întreg sistemul bancar în ultimul deceniu, schema de ajutor de stat devenind astfel cel mai de succes program național de finanțare a companiilor din istoria României.
Evenimentul, organizat în data de 26 mai 2023 în comun de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii și Asociația Europeană a Instituțiilor de Garantare (AECM), a fost găzduit la București, în Palatul Victoria iar înregistrarea lui poate fi urmărită pe site-ul Guvernului României.

“SOLUȚII DE GARANTARE FINANCIARĂ – RETROSPECTIVE ȘI PERSPECTIVE 2022-2024 a fost cel mai important eveniment internațional găzduit de FNGCIMM în acest an, iar alegerea Bucureștiului ca locație se datorează și poziției puternice pe care o are România în cadrul AECM prin prezența în structura de conducere a Asociației a domnului Dumitru NANCU, Director General FNGCIMM.

Ad

Exit mobile version