Home Analize NOI AMBASADORI: Dan Mihalache în Cipru. Hurezeanu s-ar putea muta la Viena

NOI AMBASADORI: Dan Mihalache în Cipru. Hurezeanu s-ar putea muta la Viena

0

Președintele Klaus Iohannis a aprobat o listă de 26 de noi ambasadori, care vor fi audiați de Parlament pentru a pleca la post, potrivit unor surse convergente din politică și diplomație, transmite Radio Europa Liberă.

CE SPUNE RADIO EUROPA LIBERĂ:

Dan Mihalache, care a fost retras din Marea Britanie, va pleca ambasador în Cipru, în vreme ce Dan Petre, care a plecat de la conducerea Institutului Diplomatic, va merge ambasador în Argentina și Paraguay. Dan Petre este fiul lui Zoe Petre, fosta consilieră a lui Emil Constantinescu, făcându-se remarcat ca apropiat al lui Dan Voiculescu și Călin Popescu Tăriceanu.

Pe listă se mai află Simona Miculescu, fost consilier prezidențial pe vremea lui Ion Iliescu, care a fost și ambasador al României la ONU, care va fi trimisă reprezentanta României la UNESCO.

În Rusia va pleca Cristian Istrate, care a fost ambasador pe lângă instituțiile internaționale de la Viena, diplomat de carieră. În Marea Britanie rămâne nr. 2 din ambasadă de pe vremea lui Dan Mihalache, Daniela Laura Popescu.

Stefan Tinca va pleca ambasador în Turcia – el este fiul lui Gheorghe Tinca, fost ministru al apărării în Guvernul Văcăroiu, de la începutul anilor 90. Tinca fiul este diplomat și a mai fost ambasador în Belgia, trimis de Traian Băsescu, mandatul său la Bruxelles încheindu-se în 2016, când a fost rechemat de Klaus Iohannis.

Radu Gabriel Safta, director în MAE încă din timpul guvernării PSD, pleacă ambasador în Noua Zeelandă. A mai fost cel mai înalt oficial diplomatic al României în Africa de Sud.

În Finlanda pleacă Maria Ligor, diplomat de carieră, care a fost ministru delegat pentru relația cu diaspora în Cabinetul condus de Dacian Ciloș.

Potrivit informațiilor vehiculate în cercurile politice, lista de ambasadori se va prelungi în zilele următoare, când vor avea loc numiri noi în Germania (este posibil ca Emil Hurezeanu să se mute la ambasada României de la Viena), la NATO și UE. Noul ambasador la Washington este posibil să fie numit după alegeri.

Ad

Exit mobile version