Noaptea minții în denunțul la DNA în scandalul din justiție

ANALIZĂ DE BOGDAN TIEBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO)

Scandalul anchetării guvernului României de către DNA e departe de a se fi stins și e firesc să fie așa, date fiind implicațiile. Pe fondul absenței stupefiante a oricărei replici dinspre PSD, principala victimă a demersului, DNA se preocupă de ștergerea urmelor, pe principiul nici usturoi nu am mîncat, nici gura nu îmi miroase. Kovesi susține în permanență că procurorii săi au vizat numai fapte penale, nu și legalitatea demersului guvernamental. O contrazice, însă, cel mai important element: însuși denunțul de la care a pornit ancheta. Unul despre care s-a vorbit prea puțin în presa ultimelor săptămîni, din păcate (îl reproducem integral în finalul articolului). Pentru că merita!

”Noi am primit o plangere, care indeplinea conditiile prevazute de lege. Ea a fost inregistrata, facem cercetari asa cum se fac in dosarele penale cu care suntem investiti. Exista precedente judiciare. Ce pot sa spun cu certitudine: noi nu verificam oportunitatea adoptarii unui act normativ. Noi verificam doar aspecte de legalitate si aspecte care tin de incalcarea legislatiei penale, in special de incalcarea legislatiei care ne este data noua in competenta. Investigam doar infractiuni date in competenta DNA. Nu are nicio legatura acest dosar cu oportunitatea adoptarii actelor legislative”, declara Kovesi la jumătatea acestei luni.

O analiză chiar superficială a denunțului misterios depus în ianuarie împotriva miniștrilor lui Grindeanu arată, însă, contrariul: se înfiera legalitatea, oportunitatea și moralitatea unor decizii ale guvernului, unele care nici măcar nu au fost luate(?!!!). Cît despre elemente concrete privind încălcarea legii, ele au existat doar în imaginația procurorilor.
Să o luăm metodic.
Pe 24 ianuarie trei cetățeni indignați, Mihai Laurențiu Polițeanu, Elena Ghioc și Răzvan Corneliu Patachi, depun la DNA o plîngere penală contra lui Grindeanu Sorin Mihai, Prim-ministru al României și a lui Florin Iordache, ministru al Justiției, pentru comiterea următoarelor infracțiuni:

1. Favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal – „Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate […]”
2. Prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.

Urmează ”explicarea” acuzațiilor.
Explicații care reprezintă un amalgam de opinii personale, extrase din articole din presă ”pe surse”, minciuni sfruntate și argumente absolut halucinante, aproape frizînd patologicul.
În mod normal, o plîngere cu asemenea implicații nu putea avea decît forme concrete și bine susținute, precum ar fi indicii că, la sediul guvernului, a venit cineva cu o valiză de bani și a impus, în schimb, adoptarea unei decizii. Atunci, într-adevăr, am fi vorbit de fapte penale în procesul legislativ, care meritau anchetate de procurori.
În loc de asta, avem delir în stare pură.
Spre exemplu, pornindu-se de la zvonistica privind intențiile guvernului de a da două ordonanțe de urgență, pentru grațiere și completarea Codurilor penale, autorii plîngerii reclamă că ”Guvernul, prin Prim-ministrul Sorin Grindeanu, refuză să spună explicit dacă proiectele de ordonanță de urgență se află pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din 18 ianuarie”.

Noroc că vine președintele la guvern, drept care ”proiectele de ordonanță de urgență nu mai intră pe ordinea de zi pentru adoptare”.

În legătură cu aceste evenimente, denunțătorii consideră că
”Ministrul Justiției Iordache Florin și Prim-ministrul României Grindeanu Sorin se fac vinovați de „prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului”, infracțiune prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială pentru următoarele motive:
În mod deliberat, ministrul Justiției a dezinformat Parlamentul României cu privire la intențiile lui de a promova acte normative privind grațierea și modificarea Codului penal prin procedura ordonanței de urgență”.

Deja s-a lăsat noaptea minții.
Nu doar practicile politice, dar însăși legislația în vigoare permit guvernului să ia decizii, dar și să se răzgîndească asupra lor, să introducă acte normative pe ordinea de zi, în ultima clipă, chiar dacă nu au fost înscrise din timp, iar obligația informării prealabile a președintelui ori a parlamentului, de asemenea, nu există decît în mintea lui Polițeanu. Ultima etapă a emiterii unor acte normative îl reprezintă ședința de guvern, acolo se iau deciziile finale, indiferent de discuțiile și promisiunile anterioare. Poate fi, cel mult, o chestiune de moralitate, dar nu și de legalitate. Faptul că Polițeanu vorbește de încălcarea unor ”angajamente instituționale” dovedește că habar nu are de legi.
De aici un alt mister, vizavi de acuzațiile DNA că la guvern ar fi fost distrus avizul negativ inițial asupra ordonanței 13, al departamentului pentru relația cu parlamentul. De ce ar fi trebuit distrus, însă, un act care era doar consultativ? Cu tot veto-ul departamentului, premierul putea trece lejer ordonanța prin guvern, conform legilor în vigoare.

Se mai scrie în denunț: ”În mod deliberat, Prim-ministrul României și ministrul Justiției l-au dezinformat pe Președintele României înaintea ședinței de Guvern din 18 ianuarie 2017 că nu aveau nicio intenție să treacă pe ordinea de zi cele două ordonanțe”.
Marea întrebare: trecînd peste absența din legislație a obligației guvernului de a informa președintele sau parlamentul despre deciziile pe care vrea să le ia, cine și cum a dovedit că acele ordonanțe chiar ar fi urmat să fie adoptate în celebra ședință de guvern? Unde sunt probele irefutabile, altele decît fumigenele unor organe de presă doldora de acoperiți?

Altă perlă inestimabilă: ”Există indicii temeinice că inițierea și redactarea ordonanței de urgență privind grațierea nu s-a făcut în interiorul Ministerului Justiției de către persoane și departamente cu responsabilități legale, ci de către o angajată la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților, Dragnea Liviu, persoană direct interesată de promovarea și adoptarea unui astfel de act normativ”.
Aceeași poveste: atît timp cît premierul, guvernul în ansamblu, își asumă răspunderea pentru un proiect de lege sau de ordonanță, ce importanță are cine a elaborat respectivul proiect? Teoretic, poate fi o hîrtie adusă de vînt în mîna lui Grindeanu; finalmente, el e cel care o decontează politic în fața cetățenilor. În plus, Liviu Dragnea este șeful partidului a cărui politică guvernamentală o transpune în practică Grindeanu, deci nu vorbim de un anonim de pe stradă.
Aproape nu are sens să mai prezentăm realitatea: cabinetul actual al lui Dragnea, ca președinte al Camerei, a fost al predecesorului său, Florin Iordache. Faptul că Iordache a lucrat, cu stafful din dotare, la schițele ordonanțelor în cauză cînd încă nu luase funcția de ministru în primire nu constituie nicio ilegalitate.

De la speculații ieftine, să trecem la minciuni grosolane:
”Conform art. 73 alin. 3 lit. i) din Constituția României, grațierea colectivă se dispune prin lege organică. În acest domeniu nu pot fi adoptate ordonanțe de către Guvern, potrivit art. 115 alin 1 din Constituția României. În ciuda acestor prevederi constituționale clare, de notorietate, publicate de mass-media centrale în aceste zile, ministrul Justiției și Prim-ministrul Guvernului își mențin intenția de a promova grațierea prin ordonanță de urgență, dând, de altfel, și un termen limită instituțiilor judiciare pentru a-și formula puncte de vedere cu privire la cele două acte normative (23 ianuarie). Încălcarea cu bună știință a Constituției, în ciuda avertismentelor și informărilor publice, demonstrează, în opinia noastră, intenția clară de a promova aceste acte normative în folosul unor făptuitori din dosare și în disprețul Constituției și al legilor României”.

Minciuna e că, potrivit Constituției, ordonanțele de urgență se pot da în domeniul grațierii, art.115 stabilind în clar care sunt domeniile în care NU se pot da OUG-uri: ”Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”. Atît!

Despre grațiere, autorii denunțului scriu că ”Persoanele cu atribuții la cel mai înalt nivel în sistemul judiciar au declarat fără echivoc că ordonanțele privind grațierea și, respectiv, modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală sunt făcute cu dedicație, pentru a favoriza făptuitori în anumite dosare, în special dosare cu politicieni. De exemplu,(…)procurorul șef al DNA a declarat în legătură cu cele două ordonanțe: „Mă îndoiesc că este de bună-credință (n.r. ministrul Justiției, Florin Iordache). Dacă este o clarificare de ce se lucrează în secret, de ce se lucrează noaptea? De ce nu este o procedură transparentă?”.

Bănuim că vă frecați deja la ochi: plîngerea penală adresată Laurei Kovesi e susținută cu declarații publice ale…Laurei Kovesi!!!

Finalul denunțului este apoteotic:

”În ancheta pe care vă solicităm să o faceți cu maximă urgență și în mod independent, vă solicităm să rețineți și următoarele:
– indignarea reală și legitimă a cetățenilor români și a opiniei publice privind cele două ordonanțe, care au condus la proteste de stradă de amploare în marile orașe ale țării;
– limitarea dramatică a încrederii în partidele politice, instituțiile statului și procesele democratice într-un stat de drept”.

Stimați cititori, am comentat pentru dvs textul unui denunț penal în care autorii aduc ca argumente supreme doar propriile raționamente, zvonuri din mass-media, declarații ale șefilor Parchetelor, minciuni sfruntate, ”indignarea” poporului și considerații aproape filosofice.
Un denunț în care o modificare legală a Codului penal e încadrată în chiar respectivul Cod penal(?!!!), sub numele de ”favorizarea infractorului”. După mintea lui Polițeanu & comp, orice propunere de reducere a unei pedepse din legislația ar echivala cu ”favorizarea infractorului” și ar trebui sancționată cu pușcăria. Oare cînd președintele grațiază un infractor nu îl ”favorizează”?
Un denunț care, una peste alta, ar fi luat nota 3 la olimpiada de română din Prahova. Nici nu e de mirare că DNA a fost așa ”reținută” vizavi de el (trei rînduri evazive în comunicatul din 2 februarie care anunța declanșarea anchetei)

Pe baza acestei însăilări misticoide, însă, un sfert din guvernul României a dat cu subsemnatul la DNA, în cadrul unui demers fără precedent în istorie, iar procurorii lui Kovesi au avut nevoie de o lună ca să descopere că principala faptă incriminată nu se verifică, pasînd dosarul Parchetului General.
Pentru DNA, nu a avut nicio relevanță faptul că aproape întreg textul denunțului critica OPORTUNITATEA ordonanțelor în cauză, încălcînd grosolan drepturile guvernului, și nu posibile infracțiuni colaterale, în ciuda afirmațiilor Laurei Kovesi din debutul articolului.
Cum nu a contat nici faptul că denunțul viza fapte inexistente: ordonanța privind grațierea nu a fost dată niciodată, iar cea privind modificarea Codurilor s-a dat mult după denunț.
Cu o promptitudine maximă, procurorii DNA s-au pus în mișcare în contra guvernului pe baza unei fițuici jenante pompos botezate ”denunț penal”, care nu întrunea niciun element firesc al unui denunț autentic.
Poate nu e întîmplător că audierile DNA au ocolit tocmai personajele incriminate, adică Florin Iordache și Sorin Grindeanu. Nedînd pe la parchet, e probabil ca aceștia să fie mai puțin tentați de depunerea unei contra-plîngeri împotriva grupului Polițeanu, în baza art.268 din Codul penal, care reglementează denunțurile calomnioase. Și care le-ar da șanse mari de cîștig în instanță, în opinia noastră.  

Textul integral al denunțului lui Mihai Polițeanu

Către: Doamna Laura Codruța Kovesi,
Procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție

DOAMNĂ PROCUROR ȘEF,

Subsemnatul Mihai Laurențiu Polițeanu, având domiciliul în …și Subsemnata Elena Ghioc, având domiciliul în …și Subsemnatul Răzvan Corneliu Patachi, având domiciliul în…Guformulăm, în conformitate cu art. 290 din Codul de procedură penală, prezentul

DENUNȚ PENAL

Împotriva
lui Grindeanu Sorin Mihai, Prim-ministru al Guvernului României – Palatul Victoria, Piaţa Victoriei nr. 1, Sector 1, Bucureşti,
și
lui Iordache Florin, ministru al Justiției în Guvernul României și deputat în Parlamentul României ales din partea Partidului Social Democrat – Str. Apolodor nr. 17, Sector 5, București,
pentru comiterea următoarelor infracțiuni:
1. Favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal – „Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate […]”
2. Prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.
În fapt:
Pe 4 ianuarie 2017, ministrul Justiției (propus, la acea dată) Florin Iordache declară în cadrul audierii sale în cadrul Comisiei juridice că un eventual act normativ privind amnistia și grațierea trebuie promovat sub formă de proiect de lege dezbătută „transparent în Parlament, singurul loc unde poate fi adoptată”1.
Pe 6 ianuarie 2017, ministrul Florin Iordache reafirmă că orice proiect de grațiere și amnistie trebuie dezbătut în parlament: „Și legea amnistiei, din câte știu eu și legea grațierii – ultima a fost în 2002, această lege trebuie discutată în Parlament, nu poți să spui că este o catastrofă atât timp cât nu știi cum arată această lege.”2
Pe 17 ianuarie 2017, contrar declarațiilor inițiale ale ministrului Justiției și în lipsa unor motive credibile care ar justifica urgența, presa relatează pe larg despre intenția Guvernului României de a adopta două ordonanțe de urgență privind grațierea și, respectiv, modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală în legătură cu abuzul în serviciu și conflictul de interese, echivalentă cu o amnistie mascată prin redefinirea textelor penale. Ministrul Justiției admite în aceeași zi, înaintea ședinței Consiliului Superior al Magistraturii, existența unui proiect de act normativ de modificare a Codului penal și Codului de procedură penală, însă își menține declarațiile inițiale că proiectul „va fi discutat în comisiile parlamentare de specialitate”, adăugând că Guvernul formulează doar un „punct de vedere” în legătură cu acesta.3
Tot marți, 17 ianuarie 2017, în contextul acestor informații publice, Președintele României organizează o conferință de presă în care avertizează cu privire la „posibila abordare legislativă de tip amnistie și grațiere” și necesitatea respectării principiilor statului de drept.4 În același timp, Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, avertizează și ea cu privire la efectele dramatice asupra luptei anticorupție a unor eventuale acte normative privind grațierea și amnistia, care ar duce la închiderea unor dosare sau pierderea definitivă a prejudiciilor statului, subliniind că „DNA a indisponibilizat bunuri și valori de peste un miliard și jumătate de euro, ori toate aceste sume nu vor mai putea fi recuperate, dacă nu avem hotărâri definitive de confiscare”5.
În ciuda întrebărilor și semnalelor publice privind intenția Guvernului de a promova prin ordonanțe de urgență grațierea și modificarea Codului penal, Guvernul, prin Prim-ministrul Sorin Grindeanu, refuză să spună explicit dacă proiectele de ordonanță de urgență se află pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din 18 ianuarie. Prim-ministrul Grindeanu admite doar că „nu exclude o discuţie despre graţieri”6, iar Guvernul continuă să păstreze secretă ordinea de zi a ședinței.
Pe 18 ianuarie 2017 dimineața, ordinea de zi a ședinței Guvernului este în continuare secretă și, ca urmare a informațiilor de notorietate publică că Guvernul, în ciuda declarațiilor anterioare ale ministrului Justiției și ale Prim-ministrului, va adopta ordonanțele de urgență în discuție, Președintele României, în virtutea prerogativelor constituționale, se deplasează la Palatul Victoria și conduce ședința de Guvern. Premierul Sorin Grindeanu și ministrul Justiției continuă să afirme, atât în discuția cu Președintele României, cât și în declarații publice, că nu au avut nicio intenție de a trece ordonanțele pe ordinea de zi din 18 ianuarie 2017. Ca urmare a prezenței Președintelui, proiectele de ordonanță de urgență nu mai intră pe ordinea de zi pentru adoptare, iar acestea sunt făcute publice și trimise instituțiilor judiciare pentru un punct de vedere.

În legătură cu aceste evenimente, considerăm și argumentăm în drept că:
1. Ministrul Justiției Iordache Florin și Prim-ministrul României Grindeanu Sorin se fac vinovați de „prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului”, infracțiune prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială pentru următoarele motive:
În mod deliberat, ministrul Justiției a dezinformat Parlamentul României cu privire la intențiile lui de a promova acte normative privind grațierea și modificarea Codului penal prin procedura ordonanței de urgență. Astfel, așa cum a fost amintit mai sus, pe 4 ianuarie 2017 ministrul Justiției declara oficial în fața Comisiei juridice a Parlamentului că orice proiect privind grațierea trebuie să treacă prin dezbaterea Parlamentului. Declarația a fost întărită pe 6 și pe 17 ianuarie 2017, așa cum am arătat anterior. A doua zi, însă, pe 18 ianuarie, în contradicție cu aceste angajamente instituționale, Prim-ministrul și ministrul Justiției anunță în conferința de presă ce a urmat ședinței de Guvern că proiectele de grațiere și modificare a Codului penal vor fi promovate prin ordonanță de urgență. De altfel, actele normative publicate de Ministerul Justiției pe 18 ianuarie se numesc „Ordonanță de urgență pentru grațierea unor pedepse”7, respectiv „Proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală”8.
În mod deliberat, Prim-ministrul României și ministrul Justiției l-au dezinformat pe Președintele României înaintea ședinței de Guvern din 18 ianuarie 2017 că nu aveau nicio intenție să treacă pe ordinea de zi cele două ordonanțe. Art. 6 al proiectului de ordonanță privind grațierea contrazice flagrant aceste declarații prin prevederea că „Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică numai faptelor comise până la data de 18.01.2017”. Această prevedere demonstrează intenția Guvernului de a adopta ordonanța pe data de 18 ianuarie și prezentarea cu rea-credință de date inexacte Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului și Ministerului Justiției, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.
Subliniem caracterul conspirativ și deliberat al acțiunilor și dezinformărilor instituționale ale ministrului Justiției și Prim-ministrului prin aceea că există indicii temeinice9 că inițierea și redactarea ordonanței de urgență privind grațierea nu s-a făcut în interiorul Ministerului Justiției de către persoane și departamente cu responsabilități legale, ci de către o angajată la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților, Dragnea Liviu, persoană direct interesată de promovarea și adoptarea unui astfel de act normativ. Amintim că Dragnea Liviu este deja condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare și la un termen de încercare de 4 ani pentru că și-a folosit influența sa din conducerea partidului în scopul obținerii unor foloase necuvenite și că este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit și instigare la fals intelectual. Dragnea Liviu este beneficiar direct al ambelor ordonanțe în calitate de infractor dovedit prin decizie definitivă a ICCJ și inculpat într-un al doilea dosar.
Liviu Dragnea este șeful de partid al ministrului Justiției Iordache Florin și al Prim-ministrului Grindeanu Sorin, fapt care pune sub semnul întrebării intențiile și scopurile promovării celor două ordonanțe, având în vedere împrejurarea că Liviu Dragnea este beneficiar direct al ambelor ordonanțe în calitate de infractor dovedit prin decizie definitivă a ICCJ și inculpat într-un al doilea dosar. Coroborând cu informația că ordonanța grațierii ar fi fost redactată în biroului lui Dragnea Liviu, considerăm că există indicii temeinice care să conducă la cercetări penale privind circuitul de inițiere și avizare de la emitent (în speță Ministerul Justiției) și să se afle cu exactitate împrejurările inițierii și redactării ordonanțelor și dacă acestea au fost redactate în vederea zădărnicirii tragerii la răspundere penală și a unei posibile executări a pedepsei după decizia definitivă din al doilea dosar în care Liviu Dragnea este trimis în judecată de DNA.

2. Ministrul Justiției Iordache Florin și Prim-ministrul României Grindeanu Sorin se fac vinovați de favorizarea făptuitorului, infracțiune prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal, în sensul ajutorului dat cu intenție făptuitorului pentru a împiedica tragerea la răspundere penală și executarea pedepsei, pentru următoarele motive:
Conform art. 73 alin. 3 lit. i) din Constituția României, grațierea colectivă se dispune prin lege organică. În acest domeniu nu pot fi adoptate ordonanțe de către Guvern, potrivit art. 115 alin 1 din Constituția României. În ciuda acestor prevederi constituționale clare, de notorietate, publicate de mass-media centrale în aceste zile, ministrul Justiției și Prim-ministrul Guvernului își mențin intenția de a promova grațierea prin ordonanță de urgență, dând, de altfel, și un termen limită instituțiilor judiciare pentru a-și formula puncte de vedere cu privire la cele două acte normative (23 ianuarie). Încălcarea cu bună știință a Constituției, în ciuda avertismentelor și informărilor publice, demonstrează, în opinia noastră, intenția clară de a promova aceste acte normative în folosul unor făptuitori din dosare și în disprețul Constituției și al legilor României.
Referitor la legiferarea prin ordonanță de urgență, învederăm pe de-o parte intrarea acestora în vigoare chiar în ziua publicării în Monitorul Oficial, iar pe de altă parte faptul că, în materie penală, dat fiind principiul constituțional al aplicării legii penale mai favorabile, o eventuală declarare de către CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI a celor două ordonanțe de urgență ca neconstituționale ar fi practic lipsită de orice utilitate juridică. În opinia noastră, aceste aspecte întăresc intenția clară a numiților Iordache Florin și Grindeanu Sorin de a împiedica tragerea la răspundere penală sau, după caz, executarea pedepsei de către persoanele cărora le sunt „dedicate” cele două acte normative.
Conform notei de fundamentare la Ordonanța de Urgență a Guvernului pentru grațierea unor pedepse, principalul și singurul motiv al grațierii colective este „supraaglomerarea” din penitenciare, constatată de decizia semi-pilot a CEDO în cazul Iacov Stanciu. În plus, conform celor scrise în nota de fundamentare, ar exista un pericol imediat pentru România de condamnare la CEDO și de plată a 80 de milioane de euro pe an în urma condamnării, așa cum s-ar fi întâmplat și în cazul altor state cu situații asemănătoare. În realitate, nota de fundamentare este redactată dintr-o sumă de susțineri false sau parțial adevărate, cu scopul de a induce în eroare opinia publică.
Astfel, conform susținerilor Guvernului, „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat condamnări împotriva mai multor state europene pentru condițiile de detenție și supraaglomerarea din închisori, prin decizii-pilot în țări precum Ungaria, Bulgaria, Rusia sau Italia (Varga and Others vs Hungary, Neshkov and Others vs Bulgaria, Torreggiani and Others vs Italy, Ananyev and Others vs Rusia). În urma acestor decizii-pilot, statele condamnate au fost obligate să plătească sume de bani pentru TOȚI cei încarcerați pentru fiecare zi de detenție. În aceste condiții, dacă România ar primi o astfel de soluție, luând în considerare o sumă mai mică pe fiecare zi de detenție decât cea avută în vedere în Italia, impactul bugetar calculat la nivelul Ministerului Justiției, în varianta optimistă, ar fi de 80 milioane Euro/an.”
În realitate, afirmațiile din nota de fundamentare sunt eronate:
i) Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin măsura pilot în cazul Italiei – măsură citată ca exemplu în Nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență privind grațierea unor persoane – NU a obligat statul italian la plata unor sume de bani pentru TOȚI cei încarcerați pentru fiecare zi de detenție. Guvernul italian a dispus doar plata unor despăgubiri persoanelor aflate în detenție în condiții care contravin articolului 3 din Convenție și care acuză și dovedesc acest lucru, dar măsura nu a fost dispusă (impusă) de Decizia pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Torreggiani și alții contra Italiei, așa cum se menționează în nota de fundamentare.
Pe scurt, Curtea Europeană a Drepturilor Omului NU a obligat statul italian la plata unor sume de bani pentru TOȚI deținuții prin Hotărârea pilot din speța Torreggiani și alții contra Italiei, ci a diagnosticat o problemă sistemică a condițiilor de detenție din Italia (supraaglomerarea) și a impus implementarea unor măsuri generale de prevenție și reparație, în consultare cu statul italian. Plata despăgubirilor amintite în Nota de fundamentare a) nu este parte a măsurilor generale recomandate de CEDO în Decizia pilot și b) nu se face către toți deținuții, ci este doar una dintre inițiativele Guvernului italian destinate doar celor aflați în condiții de detenție care contravin Articolului 3 din Convenția Drepturilor Omului. În ceea ce privește celelalte țări menționate în nota de fundamentare, nici acestea nu au fost obligate în vreun fel la plata unor compensații bănești pentru toți deținuții.
ii) Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a cerut sau impus în Decizia pilot adoptarea vreunei măsuri de grațiere colectivă. În plus, în speța Torreggiani și alții contra Italiei se precizează că Curtea nu va indica statelor dispoziții privind politicile penale și de organizare a sistemelor penitenciare interne, această practică depășind funcția judiciară a Curții. Curtea recomandă, într-adevăr, reorientarea politicii penale către măsuri de non-detenție în cazul infracțiunilor minore, cu scopul de a reduce numărul persoanelor încarcerate, însă nu cere grațieri colective. Aceleași precizări ale Curții sunt valabile și în cazul Ungariei10 și al altor țări care se confruntă cu problema supraaglomerării în penitenciare.
Așadar, Guvernul a inventat cu bună știință în nota de fundamentare așa-zise măsuri reparatorii la care state europene ar fi fost obligate prin condamnări CEDO și a justificat oportunitatea grațierii în România pe baza acestor falsuri. Nu în ultimul rând, așa cum se arată în nota de fundamentare, CEDO a reținut în cazul Iacov Stanciu „încălcarea art. 3 din Convenție pe motivul condițiilor de viață și igienă necorespunzătoare, inclusiv la nivelul asistenței medicale, în penitenciarele în care a fost cazat reclamantul, despre care se poate spune că reprezintă o problemă recurentă în România”. Or, măsura grațierii nu rezolvă în niciun fel problemele de igienă sau de asistență medicală și nu înlătură cu nimic riscul condamnării la CEDO cu privire la condițiile din închisori.
Așa cum am menționat deja, nota de fundamentare privind ordonanța pentru grațiere indică supraaglomerarea din penitenciare ca motiv al grațierii. Conform art. 1 din ordonanță, însă, măsura grațierii nu este limitată doar la condamnările la închisoare cu executare, ci este extinsă la toate condamnările, indiferent de modalitatea de executare a pedepsei, adică inclusiv la cele cu suspendare. Ministrul Justiției și Prim-ministrul nu pot justifica această prevedere prin nevoia de a reduce aglomerația din penitenciare, constituindu-se într-un indiciu puternic că grațierea este un act normativ cu dedicație, dat în folosul anumitor făptuitori din dosare, în special din dosare de corupție sau privind infracțiuni conexe faptelor de corupție și care au o rată de circa 50% a condamnărilor cu suspendare.
În aceeași notă de fundamentare, Guvernul afirmă în mod mincinos că „prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică persoanelor care săvârșesc infracțiuni cu violență, împotriva siguranței naționale, infracțiuni de corupție, împotriva persoanei, etc., în stare de recidivă”. Or, art. 2 lit. a) al Ordonanței, de exemplu, prevede că se grațiază cu ½ pedepsele cu închisoare aplicate persoanelor care au împlinit vârsta de 60 ani, fără alte restricții privind tipurile de infracțiuni comise, inclusiv, deci, infracțiunile de corupție (e.g. luare de mită), cu violență (e.g. tâlhărie, viol) etc.
Persoanele cu atribuții la cel mai înalt nivel în sistemul judiciar au declarat fără echivoc că ordonanțele privind grațierea și, respectiv, modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală sunt făcute cu dedicație, pentru a favoriza făptuitori în anumite dosare, în special dosare cu politicieni.
De exemplu, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat pe 19 ianuarie că cei care au redactat și promovat ordonanța grațierii sunt persoane „care au avut un interes al lor și l-au pus deasupra interesului public” și care „nu s-au gândit la cei care au pedepse pentru omor, pentru fapte foarte grave și ar putea beneficia de această dispoziție”11. De asemenea, mai afirmă Procurorul general, în cazul modificării Codului penal și a Codului de procedură penală „se vede un interes ocult, ascuns în spatele interesului prezentat public, cum că textele infracțiunilor trebuie actualizate în urma examinării lor de către CCR și a declarării neconstituționale a unor texte sau pasaje din texte”.12
De asemenea, Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a declarat în legătură cu cele două ordonanțe: „Mă îndoiesc că este de bună-credință (n.r. ministrul Justiției, Florin Iordache). Dacă este o clarificare de ce se lucrează în secret, de ce se lucrează noaptea? De ce nu este o procedură transparentă?”13

Având în vedere toate aceste împrejurări menționate mai sus (la punctul 2), considerăm că există indicii temeinice să susținem că scopul ordonanțelor susținute și promovate de ministrul Justiției și Prim-ministrul Guvernului este să zădărnicească tragerea la răspundere penală și executarea unor pedepse, în folosul unor colegi de partid, prieteni sau sponsori politici condamnați, trimiși în judecată sau anchetați penal în ultimii ani. Credem, așa cum am mai menționat, că este necesar să se verifice circuitul de inițiere și avizare de la emitent (în speță Ministerul Justiției) și să se afle cu exactitate împrejurările inițierii și redactării ordonanțelor, având în vedere informațiile publice că cel puțin ordonanța grațierii nu a fost inițiată și redactată la Ministerul Justiției și că Direcția de avizare acte normative ar fi fost pusă în fața unui proiect redactat în altă parte și că i s-ar fi ignorat punctul negativ de vedere.

Luând în considerare toate cele expuse mai sus, înaintăm prezentul denunț privind posibila săvârșire de către Grindeanu Sorin și Iordache Florin a infracțiunilor de favorizare a făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal și de prezentare, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.

În ancheta pe care vă solicităm să o faceți cu maximă urgență și în mod independent, vă solicităm să rețineți și următoarele:
indignarea reală și legitimă a cetățenilor români și a opiniei publice privind cele două ordonanțe, care au condus la proteste de stradă de amploare în marile orașe ale țării;
limitarea dramatică a încrederii în partidele politice, instituțiile statului și procesele democratice într-un stat de drept.

Mihai Polițeanu
Elena Ghioc
Răzvan Patachi

24.01.2017

Mihai Polițeanu
Elena Ghioc
Răzvan Patachi

24.01.2017