ANALIZĂ DE BOGDAN TIEBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO)
Scandalul anchetării guvernului României de către DNA e departe de a se fi stins și e firesc să fie așa, date fiind implicațiile. Pe fondul absenței stupefiante a oricărei replici dinspre PSD, principala victimă a demersului, DNA se preocupă de ștergerea urmelor, pe principiul nici usturoi nu am mîncat, nici gura nu îmi miroase. Kovesi susține în permanență că procurorii săi au vizat numai fapte penale, nu și legalitatea demersului guvernamental. O contrazice, însă, cel mai important element: însuși denunțul de la care a pornit ancheta. Unul despre care s-a vorbit prea puțin în presa ultimelor săptămîni, din păcate (îl reproducem integral în finalul articolului). Pentru că merita!
”Noi am primit o plangere, care indeplinea conditiile prevazute de lege. Ea a fost inregistrata, facem cercetari asa cum se fac in dosarele penale cu care suntem investiti. Exista precedente judiciare. Ce pot sa spun cu certitudine: noi nu verificam oportunitatea adoptarii unui act normativ. Noi verificam doar aspecte de legalitate si aspecte care tin de incalcarea legislatiei penale, in special de incalcarea legislatiei care ne este data noua in competenta. Investigam doar infractiuni date in competenta DNA. Nu are nicio legatura acest dosar cu oportunitatea adoptarii actelor legislative”, declara Kovesi la jumătatea acestei luni.
O analiză chiar superficială a denunțului misterios depus în ianuarie împotriva miniștrilor lui Grindeanu arată, însă, contrariul: se înfiera legalitatea, oportunitatea și moralitatea unor decizii ale guvernului, unele care nici măcar nu au fost luate(?!!!). Cît despre elemente concrete privind încălcarea legii, ele au existat doar în imaginația procurorilor.
Să o luăm metodic.
Pe 24 ianuarie trei cetățeni indignați, Mihai Laurențiu Polițeanu, Elena Ghioc și Răzvan Corneliu Patachi, depun la DNA o plîngere penală contra lui Grindeanu Sorin Mihai, Prim-ministru al României și a lui Florin Iordache, ministru al Justiției, pentru comiterea următoarelor infracțiuni:
1. Favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal – „Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate […]”
2. Prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială.
Urmează ”explicarea” acuzațiilor.
Explicații care reprezintă un amalgam de opinii personale, extrase din articole din presă ”pe surse”, minciuni sfruntate și argumente absolut halucinante, aproape frizînd patologicul.
În mod normal, o plîngere cu asemenea implicații nu putea avea decît forme concrete și bine susținute, precum ar fi indicii că, la sediul guvernului, a venit cineva cu o valiză de bani și a impus, în schimb, adoptarea unei decizii. Atunci, într-adevăr, am fi vorbit de fapte penale în procesul legislativ, care meritau anchetate de procurori.
În loc de asta, avem delir în stare pură.
Spre exemplu, pornindu-se de la zvonistica privind intențiile guvernului de a da două ordonanțe de urgență, pentru grațiere și completarea Codurilor penale, autorii plîngerii reclamă că ”Guvernul, prin Prim-ministrul Sorin Grindeanu, refuză să spună explicit dacă proiectele de ordonanță de urgență se află pe ordinea de zi a ședinței Guvernului din 18 ianuarie”.
Noroc că vine președintele la guvern, drept care ”proiectele de ordonanță de urgență nu mai intră pe ordinea de zi pentru adoptare”.
În legătură cu aceste evenimente, denunțătorii consideră că
”Ministrul Justiției Iordache Florin și Prim-ministrul României Grindeanu Sorin se fac vinovați de „prezentarea, cu rea-credință, de date inexacte Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului”, infracțiune prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială pentru următoarele motive:
În mod deliberat, ministrul Justiției a dezinformat Parlamentul României cu privire la intențiile lui de a promova acte normative privind grațierea și modificarea Codului penal prin procedura ordonanței de urgență”.
Deja s-a lăsat noaptea minții.
Nu doar practicile politice, dar însăși legislația în vigoare permit guvernului să ia decizii, dar și să se răzgîndească asupra lor, să introducă acte normative pe ordinea de zi, în ultima clipă, chiar dacă nu au fost înscrise din timp, iar obligația informării prealabile a președintelui ori a parlamentului, de asemenea, nu există decît în mintea lui Polițeanu. Ultima etapă a emiterii unor acte normative îl reprezintă ședința de guvern, acolo se iau deciziile finale, indiferent de discuțiile și promisiunile anterioare. Poate fi, cel mult, o chestiune de moralitate, dar nu și de legalitate. Faptul că Polițeanu vorbește de încălcarea unor ”angajamente instituționale” dovedește că habar nu are de legi.
De aici un alt mister, vizavi de acuzațiile DNA că la guvern ar fi fost distrus avizul negativ inițial asupra ordonanței 13, al departamentului pentru relația cu parlamentul. De ce ar fi trebuit distrus, însă, un act care era doar consultativ? Cu tot veto-ul departamentului, premierul putea trece lejer ordonanța prin guvern, conform legilor în vigoare.
Se mai scrie în denunț: ”În mod deliberat, Prim-ministrul României și ministrul Justiției l-au dezinformat pe Președintele României înaintea ședinței de Guvern din 18 ianuarie 2017 că nu aveau nicio intenție să treacă pe ordinea de zi cele două ordonanțe”.
Marea întrebare: trecînd peste absența din legislație a obligației guvernului de a informa președintele sau parlamentul despre deciziile pe care vrea să le ia, cine și cum a dovedit că acele ordonanțe chiar ar fi urmat să fie adoptate în celebra ședință de guvern? Unde sunt probele irefutabile, altele decît fumigenele unor organe de presă doldora de acoperiți?
Altă perlă inestimabilă: ”Există indicii temeinice că inițierea și redactarea ordonanței de urgență privind grațierea nu s-a făcut în interiorul Ministerului Justiției de către persoane și departamente cu responsabilități legale, ci de către o angajată la Cancelaria președintelui Camerei Deputaților, Dragnea Liviu, persoană direct interesată de promovarea și adoptarea unui astfel de act normativ”.
Aceeași poveste: atît timp cît premierul, guvernul în ansamblu, își asumă răspunderea pentru un proiect de lege sau de ordonanță, ce importanță are cine a elaborat respectivul proiect? Teoretic, poate fi o hîrtie adusă de vînt în mîna lui Grindeanu; finalmente, el e cel care o decontează politic în fața cetățenilor. În plus, Liviu Dragnea este șeful partidului a cărui politică guvernamentală o transpune în practică Grindeanu, deci nu vorbim de un anonim de pe stradă.
Aproape nu are sens să mai prezentăm realitatea: cabinetul actual al lui Dragnea, ca președinte al Camerei, a fost al predecesorului său, Florin Iordache. Faptul că Iordache a lucrat, cu stafful din dotare, la schițele ordonanțelor în cauză cînd încă nu luase funcția de ministru în primire nu constituie nicio ilegalitate.
De la speculații ieftine, să trecem la minciuni grosolane:
”Conform art. 73 alin. 3 lit. i) din Constituția României, grațierea colectivă se dispune prin lege organică. În acest domeniu nu pot fi adoptate ordonanțe de către Guvern, potrivit art. 115 alin 1 din Constituția României. În ciuda acestor prevederi constituționale clare, de notorietate, publicate de mass-media centrale în aceste zile, ministrul Justiției și Prim-ministrul Guvernului își mențin intenția de a promova grațierea prin ordonanță de urgență, dând, de altfel, și un termen limită instituțiilor judiciare pentru a-și formula puncte de vedere cu privire la cele două acte normative (23 ianuarie). Încălcarea cu bună știință a Constituției, în ciuda avertismentelor și informărilor publice, demonstrează, în opinia noastră, intenția clară de a promova aceste acte normative în folosul unor făptuitori din dosare și în disprețul Constituției și al legilor României”.
Minciuna e că, potrivit Constituției, ordonanțele de urgență se pot da în domeniul grațierii, art.115 stabilind în clar care sunt domeniile în care NU se pot da OUG-uri: ”Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”. Atît!
Despre grațiere, autorii denunțului scriu că ”Persoanele cu atribuții la cel mai înalt nivel în sistemul judiciar au declarat fără echivoc că ordonanțele privind grațierea și, respectiv, modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală sunt făcute cu dedicație, pentru a favoriza făptuitori în anumite dosare, în special dosare cu politicieni. De exemplu,(…)procurorul șef al DNA a declarat în legătură cu cele două ordonanțe: „Mă îndoiesc că este de bună-credință (n.r. ministrul Justiției, Florin Iordache). Dacă este o clarificare de ce se lucrează în secret, de ce se lucrează noaptea? De ce nu este o procedură transparentă?”.
Bănuim că vă frecați deja la ochi: plîngerea penală adresată Laurei Kovesi e susținută cu declarații publice ale…Laurei Kovesi!!!
Finalul denunțului este apoteotic:
”În ancheta pe care vă solicităm să o faceți cu maximă urgență și în mod independent, vă solicităm să rețineți și următoarele:
– indignarea reală și legitimă a cetățenilor români și a opiniei publice privind cele două ordonanțe, care au condus la proteste de stradă de amploare în marile orașe ale țării;
– limitarea dramatică a încrederii în partidele politice, instituțiile statului și procesele democratice într-un stat de drept”.
Stimați cititori, am comentat pentru dvs textul unui denunț penal în care autorii aduc ca argumente supreme doar propriile raționamente, zvonuri din mass-media, declarații ale șefilor Parchetelor, minciuni sfruntate, ”indignarea” poporului și considerații aproape filosofice.
Un denunț în care o modificare legală a Codului penal e încadrată în chiar respectivul Cod penal(?!!!), sub numele de ”favorizarea infractorului”. După mintea lui Polițeanu & comp, orice propunere de reducere a unei pedepse din legislația ar echivala cu ”favorizarea infractorului” și ar trebui sancționată cu pușcăria. Oare cînd președintele grațiază un infractor nu îl ”favorizează”?
Un denunț care, una peste alta, ar fi luat nota 3 la olimpiada de română din Prahova. Nici nu e de mirare că DNA a fost așa ”reținută” vizavi de el (trei rînduri evazive în comunicatul din 2 februarie care anunța declanșarea anchetei)
Pe baza acestei însăilări misticoide, însă, un sfert din guvernul României a dat cu subsemnatul la DNA, în cadrul unui demers fără precedent în istorie, iar procurorii lui Kovesi au avut nevoie de o lună ca să descopere că principala faptă incriminată nu se verifică, pasînd dosarul Parchetului General.
Pentru DNA, nu a avut nicio relevanță faptul că aproape întreg textul denunțului critica OPORTUNITATEA ordonanțelor în cauză, încălcînd grosolan drepturile guvernului, și nu posibile infracțiuni colaterale, în ciuda afirmațiilor Laurei Kovesi din debutul articolului.
Cum nu a contat nici faptul că denunțul viza fapte inexistente: ordonanța privind grațierea nu a fost dată niciodată, iar cea privind modificarea Codurilor s-a dat mult după denunț.
Cu o promptitudine maximă, procurorii DNA s-au pus în mișcare în contra guvernului pe baza unei fițuici jenante pompos botezate ”denunț penal”, care nu întrunea niciun element firesc al unui denunț autentic.
Poate nu e întîmplător că audierile DNA au ocolit tocmai personajele incriminate, adică Florin Iordache și Sorin Grindeanu. Nedînd pe la parchet, e probabil ca aceștia să fie mai puțin tentați de depunerea unei contra-plîngeri împotriva grupului Polițeanu, în baza art.268 din Codul penal, care reglementează denunțurile calomnioase. Și care le-ar da șanse mari de cîștig în instanță, în opinia noastră.
