Nicolae iese la atac în Elveția și sugerează un fals la Casa Regală

Nicolae al României a acordat un interviu publicaţiei elveţiene L’Illustré, în care a vorbit despre viaţa sa şi a dezvăluit în premieră culisele dezmoştenirii sale, scrie Adevărul.

„N-am primit niciodată o explicaţie credibilă din partea familiei mele. Decizia a fost luată fără să fiu informat, în timp ce mă aflam în vacanţă în Croaţia. Am fost convocat la Bucureşti şi am fost primit în biroul în care bunicul meu a fost forţat să abdice în 1947, de către mătuşa mea, unchiul meu şi un membru al cabinetului. Am primit o copie a deciziei fără niciun cuvânt drept explicaţie. N-am văzut niciodată actul original şi nici n-am mai putut să vorbesc cu bunicul meu până la sfârşitul vieţii sale. În mod evident, am fost şocat”, a declarat Nicolae al României în cadrul interviului. Reprezentanţii Casei Regale au declarat ulterior că au decizia a fost luată din cauza incompatibilităţii morale a principelui cu rigorile cerute de această titulatură. Ulterior, au fost mediatizate zvonuri lansate de o fostă parteneră a tânărului care a pretins că a născut un copil din relaţia extraconjugală. Jurnaliştii de la L’Illustré mai scriu că Principesa Margareta, mătuşa lui Nicolae al României, n-a răspuns solicitărilor de a acorda un punct de vedere în această chestiune.

Avocaţii lui Nicolae au declarat ulterior că n-au văzut niciodată documentul oficial care ar fi fost parafat de Regele Mihai, aflat la vremea respectivă în Elveţia, grav bolnav. Până în acest moment, nu este clar dacă fostul suveran al României şi-a pus semnătura pe actul de revocare, aşa cum au declarat oficiali ai Casei Regale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare