Home Analize Nicolae Ciucă: Nu ne-am îndoit niciodată că vom pierde puncte electorale făcând...

Nicolae Ciucă: Nu ne-am îndoit niciodată că vom pierde puncte electorale făcând alianţa cu PSD. Am fi vrut să construim coaliţia cu aliatul firesc, de dreapta. Îi aşteptăm să se maturizeze, să înţeleagă lecţia pe care românii le-au dat-o la ultimele alegeri

0

Liderul PNL Nicolae Ciucă a vorbit duminică, în discursul ţinut la Consiliul Naţional al PNL, despre alianţa cu PSD, admiţând că liberalii au ştiut că vor pierde din punct de vedere electoral alăturându-se social-democraţilor. „Nu ne-am îndoit niciodată că vom pierde puncte electorale făcând această alianţă. Am fi vrut să construim coaliţia cu aliatul firesc, de dreapta, dar imaturitatea lui politică a făcut imposibilă continuarea acestei alianţe”, spune Ciucă, reafirmând dorinţa sa de a construi o alianţă de guvernare de dreapta.

„Dragi liberali, petrec mult timp în contact cu oamenii şi vă spun că cei care ne privesc astăzi cu neîncredere îmi transmit principalul lor motiv ca fiind acela al colaborării politice pe care o avem cu PSD-ul. Noi am mai discutat, nu ne-am îndoit niciodată că vom pierde puncte electorale făcând această alianţă. Am fi vrut să construim coaliţia cu aliatul firesc, de dreapta, dar imaturitatea lui politică a făcut imposibilă continuarea acestei alianţe. O spun clar, ne dorim să facem  coaliţie cu partidele de dreapta. Aceasta a fost mereu prima noastră opţiune şi aşa va fi”, a afirmat Nicolae Ciucă, în aplauzele liberalilor.

El spune că o coaliţie de dreapta este şi prima opţiune a electoratului. 

„Doar că vrem un partener previzibil, pe care ne putem baza, matur şi responsabil guvernarea ţării în actualul context intern şi internaţional nu este o joacă de copii. Îi aşteptăm să se maturizeze, să înţeleagă lecţia pe care românii le-au dat-o la ultimele alegeri şi îi asigur că au în PNL un partener de proiect naţional pe termen lung forţele de dreapta trebuie să stea în aceste alegeri alături de PNL; pentru că PNL este cel mai puternic partid al dreptei”, a subliniat Ciucă. 

El susţine că PNL „poate şi trebuie să câştige preşedinţia României”, arătând că România are nevoie de un preşedinte cu fibră şi valori liberale în acest context geo-politic extrem de complicat”.

Ad

Exit mobile version