Home Analize Netaniahu, Hamas şi Erdogan au câştigat din recentul război dintre Gaza şi...

Netaniahu, Hamas şi Erdogan au câştigat din recentul război dintre Gaza şi Israel. Perdanții: Biden, UE şi Emiratele Arabe Unite

0

Potrivit unor editorialişti francezi, cei care au avut de cîştigat din recentul război dintre Gaza şi Israel sunt premierul israelian Benjamin Netaniahu, mişcarea Hamas şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Iar cei care au avut de pierdut sunt preşedintele american Joe Biden, Uniunea Europeană şi Emiratele Arabe Unite, transmite RFI.

Relatarea RFI:

Printre cei care susţin această teză se numără istoricul şi universitarul francez Jean-Pierre Filiu, specialist în lumea arabă. Faptul că Benjamin Netaniahu iese întărit politic din acest conflict apare ca o evidenţă, din nou el poate pretinde că este singurul lider capabil să protejeze Israelul de agresiunile teroriste ale organizaţiei Hamas.

Marele paradox constă în faptul că şi mişcarea Hamas a cîştigat în prestigiu politic. Ea poate spune acum: iată, noi cei din Hamas suntem singurii veritabili reprezentanţi ai cauzei palestiniene, capabili să luptăm pentru ea cu mijloace militare.

Iar preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan poate pretinde în faţa întregii lumi musulmane şi a Orientului mijociu că este singurul lider avînd suficientă grutate pentru a media în conflictul dintre arabi şi israelieni, şi în acelaşi timp că este marele apărător al musulmanilor.

Despre Joe Biden mulţi comentatori afirmă că această criză l-a prins pe nepregătite şi că de fapt a rămas destul de pasiv în contextul ei, mulţumindu-se doar să reactiveze vechiul plan de pace rezumat prin sintagma: două ţări, două popoare. Istoricul Jean-Pierre Filiu consideră că Organizaţia Naţiunilor Unite a fost încă o dată umilită de faptul că Statele Unite au refuzat orice rezoluţie legată de conflict, inclusiv una pe care francezii voiau să o propună, de simplă încetare a focului.

Uniunea Europeană a avut şi ea o atitudine mai degrabă de spectator, „neputincioasă şi divizată” scrie istoricul francez. Iar Emiratele Arabe Unite au descoperit că tratatul de pace semnat în septembrie anul trecut cu Israelul nu înseamnă şi obţinerea unui rol  în contextul acestui vechi conflict. Cum de fapt nici alte state arabe, Maroc, Sudan sau Bahrein, de care s-a apropiat în ultimul timp Israelul, nu au avut nici un cuvînt de spus în acest context, spre deosebire de Turcia, Egipt şi Iordania.

Merită însă din nou, legat de acest recent război, să vedem ce spun scriitorii, iar cotidianul Libération ne oferă o ocazie publicînd un discurs pronunţat de David Grossman pe data de 22 mai, cu ocazia unei manifestaţii în favoarea păcii la care au participat atît evrei cît şi arabi la Tel-Aviv. Citez din reflecţiile lui David Grossman, unul dintre cei mai importanţi scriitori israelieni contemporani, nobelizabil şi tradus în multe ţări: „Acest ultim război tocmai ne-a dovedit cît de blocate sunt cele două tabere, Israel şi Hamas, prizoniere ale unui cerc vicios ucigător pe care l-au forjat cu propriile mîini. ”

De fapt, David Grossman consideră că atît Israelul cît şi palestinienii din Gaza sunt „ostatici ai extremiştilor”. Citez din noud din afirmaţiile sale: „De ce avem noi această impresie, că elementele cele mai extremiste ne-au manipulat? Şi cum se face că după infernul trăit de milioane de oameni în Gaza şi în Israel ne regăsim tot pe linia de plecare?”.

Tonul acestei declaraţii citită la Tel Aviv este pe de o parte sincer şi pe de altă parte emoţionant, iar una din concluziile lui David Grossman are ceva tulburător prin profunzimea observaţiei: „Sigur, este mult mai uşor să faci război decît să faci pace. (…) Pacea implică demersuri psihice dureroase şi complicate, precum şi tot atîtea iniţiative care apar ameninţătoare pentru popoare care s-au obişnuit aproape doar cu războiul. Noi, israelienii, noi refuzăm încă să înţelegem că s-a încheiat era cînd forţa noastră putea impune o realitate care să fie comodă exclusiv pentru noi, care să răspundă numai nevoilor şi intereselor noastre”.

David Grossman, care a scris şi numeroase cărţi pentru copii şi tineret, mai afirmă că principalele victime ale acestui conflict interminabil sunt, de ambele părţi, copiii întrucît trauma lor în urma violenţelor nu va putea fi ştearsă cu uşurinţă şi poate chiar niciodată.  

Ad

Exit mobile version