Home Dezvaluiri Neluțu de la Sănătate, verișoara și cumătrul au pus ghearele pe Antibiotice...

Neluțu de la Sănătate, verișoara și cumătrul au pus ghearele pe Antibiotice Iași

0

Pe data de 20 mai a.c. acționarii Antibiotice SA întruniți la ora 10.00 la sediul societatii din Iasi, str. Valea Lupului nr. 1, au luat cinci hotărări. Patru dintre ele au fost luate în unanimitate, cea de-a cincea privind numirea unui nou administrator, a fost luată cu majoritate prin votul Mihaelei Vlada, reprezentanta acționarului majoritar, Ministerul Sănătății, ceilalți 18,9646% acționari prezenți nefiind de acord.Astfel, Lucian Timofticiuc, patronul ziarului vasluian „Vremea Nouă” a fost impus de Nelu Tătaru prin semnătura verișoarei sale ca  „administrator provizoriu pentru o perioada de 4 luni, cu posibilitate de prelungire până la 6 luni pentru motive intemeiate.” Conform declarațiilor de avere ale celorlalți membri ai CA, funcția este remunerată cu 2500 de Euro pe lună, dezvăluie Curentul.

Conform sursei citate, Lucian Timofticiuc ar fi cumătrul ministrului sănătății.

CINE E TIMOFTIUC? (CONFORM SURSEI CITATE)

Timofticiuc este un personaj controversat pe care procurorii Serviciului Teritorial Anticorupţie Iaşi au anunțat că l-au pus sub învinuire sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj după ce mai mulţi oameni politici din partide parlamentare aflate la putere sau în opoziţie, precum şi reprezentanţi ai unor instituţii ale statului şi oameni de afaceri din judeţul Iaşi au sesizat procurorii anticorupţie – direct sau prin apărători aleşi – în legătură cu faptul că  cinci jurnaliști printre care și actualul administrator al ANTIBIOTICE SA IAși, Lucian Timofticiuc s-au asociat în vederea șantajării reclamanților, prin presă, pentru o sumă ce depășește 60.000 de EURO.

Timofticiuc ar fi fost condamnat cu amendă scria ziarista Mirela Neag în ziarul „Libertatea” pe 19 decembrie 2019 dar acesta a replicat că procurorul l-a confundat cu altă persoană (deși el pare și greu de confundat, și greu de uitat) și că de fapt el a fost scos de sub urmărire penală dar fără să prezinte vreun document în acest sens. Citește integral în ziarul Libertatea.

Nici ca administrator Timofticiuc nu e prea priceput, având în vedere că la începutul acestui an, Curtea de Apel Iași i-a obligat pe el și pe societatea pe care o administrează și care editează ziarul „Vremea Nouă” la plata a 41.000 de Euro după o campanie de fake news, după cum scriu jurnaliștii de la Newsweek.ro.

NELUȚU ȘI FRATELE

Ministrul Sănătății care vrea să îl împingă pe fratele său, Niculae Tătaru, la șefia ISU. Deocamdată la Vaslui.La comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui, se află în prezent colonelul Mihai Ciprian MITREA, în vârstă de 43 de ani, prim adjunctul său fiind fratele lui Nelu Tătaru. Surse politice concordante ne-au declarat că de câteva zile presiunile la adresa lui Mitrea să demisioneze de la vârful ISU Vaslui s-au întețit iar omul e pe punctul de a ceda pentru a face loc fratelui lui dom’ ministru care, uns inspector șef local, va fi în pole position pentru locul Inspectorului General al ISU, Dan Paul Iamandi, care împlinește în luna august 53 de ani adică numai bun de pensionat, mai scria zilele trecute sursa citată.

Ad

Exit mobile version