spot_img
2.8 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăEconomieComertNelu Iordache, dezvăluiri explozive: Am martori. Victor Ponta m-a amenințat că mă...

Nelu Iordache, dezvăluiri explozive: Am martori. Victor Ponta m-a amenințat că mă arestează. Rolul Grupului de la Cluj. Ponta practica la scară largă ameninţarea cu arestarea, cu ”băgarea la dubă” şi cu confiscarea afacerilor

-

Omul de afaceri Nelu Iordache a făcut duminică seară prima sa declarație publică în emisiunea Controverse realizată la B1 de Andrei Bădin. Iordache l-a acuzat pe fostul premier Victor Ponta că l-ar fi arestat pentru a-i lua afacerile, printre care și compania aviatică Blue Air. 

- Reclama -

- Advertisement -

În spatele arestarii mele au stat Victor Ponta şi alte grupuri de interese cum ar fi grupul de la Cluj, a spus Nelu Iordache.

M-am deplasat către Bacău pentru a-l întalni pe premierul României, şi, chiar pe pista aeroportului, în prezenţa angajaţilor mei de acolo şi a tuturor acelora care îl însoţeau pe Victor Ponta, acesta mi-a strigat suficient de tare, în aşa fel încât să fie auzit de toţi cei prezenţi că:  „Vezi că în câteva zile te arestez! ” . Ceea ce s-a şi întâmplat, cu o precizie aproape matematică, în doar câteva zile de la această întâmplare, în care am fost ameninţat direct şi cu martori de către premierul României din acel moment ca ”mă va aresta”, exact în data de 2 decembrie 2012, am fost arestat chiar din sediul grupului meu de companii, a precizat acesta.

- Advertisement -

Sigur, tot acum la nişte ani distanţă de arestarea mea dubioasă, aveam să aflu cu stupoare ca domnul Ponta practica la scară largă ameninţarea cu arestarea, cu ”băgarea la dubă” şi cu confiscarea afacerilor, aşa cum a facut cu mine, a procedat în acelaşi mod şi cu alţi importanţi oameni de afaceri şi chiar şi cu politicieni, colegi de ai săi de partid dar şi cu adversari, a mai susținut Iordache.

DECLARAȚIA INTEGRALĂ A LUI NELU IORDACHE PENTRU CONTROVERSE B1

” Vă pot confirma că tot ceea ce spune domnul Vanghelie despre modul ostil şi nelegal în care compania aviatică Blue Air mi-a fost luată, aş zice chiar furată, este perfect adevărat. Cu toată punerea în scenă a dosarului Romstrade în care am fost arestat preventiv, cu toate manevrele ulterioare care s-au făcut pentru ca brandul de succes Blue Air să îmi fie luat şi Romstrade să fie pusă pe butuci. Şi da, confirm inclusiv ceea ce domnul Vanghelie a povestit şi data trecută, tot la dumneavoastră în emisiune, referitor la faptul că în spatele arestarii mele au stat Victor Ponta şi alte grupuri de interese cum ar fi grupul de la Cluj, ai cărui componenţi sunt bunii prieteni ai fostului prim-ministru.. Mai mult de atât, vă pot povesti- şi am şi foarte mulţi martori ai acestei întâmplări, că la sfârşitul lunii noiembrie 2012, înainte cu doar câteva zile ca eu să fiu arestat. Pe fondul faptului că domnul Victor Ponta devenit premier al României declanşase o operaţiune de sufocare a prosperei mele afaceri din domeniul infrastructurii rutiere- Romstrade, cerând celor de la Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi să nu îmi mai facă plăţile pentru zecile de lucrări pe care le aveam la ei şi să îmi rezilieze pe bandă rulantă toate contractele, am decis să iau legătura personal cu premierul României pentru a-l întreba ce are cu un investitor român care plăteşte statului impozite şi taxe în valoare de foarte multe milioane de euro. Astfel, am aflat că domnul Victor Ponta se afla în campanie electorală la Piatra Neamţ şi că urma să se întoarcă înapoi la Bucureşti cu un avion chiar de pe Aeroportul Bacău, aeroport pe care la acea vreme îl deţineam în concesiune. M-am deplasat către Bacău pentru a-l întalni pe premierul României, şi, chiar pe pista aeroportului, în prezenţa angajaţilor mei de acolo şi a tuturor acelora care îl însoţeau pe Victor Ponta, acesta mi-a strigat suficient de tare, în aşa fel încât să fie auzit de toţi cei prezenţi că:  „Vezi că în câteva zile te arestez! ” . Ceea ce s-a şi întâmplat, cu o precizie aproape matematică, în doar câteva zile de la această întâmplare, în care am fost ameninţat direct şi cu martori de către premierul României din acel moment ca ”mă va aresta”, exact în data de 2 decembrie 2012, am fost arestat chiar din sediul grupului meu de companii. Acum, după ce au trecut nişte ani şi iată multe lucruri au ieşit la suprafaţă despre statul paralel şi despre cum se făceau la comanda politică dosare penale oamenilor de afaceri români pentru a le fi luate business-urile de succes sau pentru a le fi devalizate companiile, stau şi mă întreb- retoric, desigur, în ce ţară normală, civilizată şi care respectă statul de drept, NU statul de drepţi, premierul acelei ţări ameninţă un întreprinzător autohton ca ”îl va aresta”  şi culmea, acest lucru chiar se întâmplă?! Sigur, tot acum la nişte ani distanţă de arestarea mea dubioasă, aveam să aflu cu stupoare ca domnul Ponta practica la scară largă ameninţarea cu arestarea, cu ”băgarea la dubă” şi cu confiscarea afacerilor, aşa cum a facut cu mine, a procedat în acelaşi mod şi cu alţi importanţi oameni de afaceri şi chiar şi cu politicieni, colegi de ai săi de partid dar şi cu adversari. ”

“Dom’le, și Nelu Iordache a fost arestat tot de Ponta. La cerința domnului Ponta. A încercat să orchestreze un scandal între firma domnului Iordache și o firmă spaniolă care era susținută la vremea respectivă de președintele Comisiei Europene, Barroso. Nelu Iordache datora niște bani acestei firme spaniole și Barroso l-a rugat pe Ponta să-l ajute să își încaseze banii. Ponta s-a folosit de acest fapt. A făcut toate demersurile către DNA și către SRI ca să-l aresteze pe Iordache și să-i ia firma Blue Air. Din informațiile mele, acum firma Blue Air este controlată de niște oameni aflați în spatele domnilor Ponta și Ghiță. Era o practică să vâneze business-urile ce erau foarte bune. Sub eticheta de luptă anticorupție ei își făceau toate mendrele”, a susținut fostul primar Marian Vanghelie în emisiunea Controverse B1 acum câteva săptămâni.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img