NATO dă liber Turciei în Siria împotriva kurzilor dar ”într-o manieră proporţională şi măsurată”

NATO a declarat joi că Turcia, care a lansat o ofensivă în nordul Siriei împotriva unei miliţii kurde acuzate de ”terorism”, are ”dreptul să se apere”, dar ”într-o manieră proporţională şi măsurată”, informează AFP conform Agerpres.

”Turcia este una din ţările NATO care a suferit cel mai mult de pe urma terorismului. Toate naţiunile au dreptul de a se apăra, dar aceasta trebuie făcută într-o manieră proporţională şi măsurată”, a apreciat secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, într-un comunicat.

Turcia, a doua putere militară a NATO după Statele Unite ale Americii, ”i-a informat pe scurt săptămâna aceasta pe aliaţii din NATO cu privire la operaţiunea din nordul Siriei’‘, a adăugat el.

Până în prezent, Alianţa Nord-Atlantică s-a abţinut să reacţioneze la ofensiva aeriană şi terestră lansată sâmbătă de Turcia împotriva miliţiei kurde Unitatea de apărare a poporului (YPG) în enclava Afrin şi care a suscitat apeluri de detensionare la Washington, Paris şi Berlin.

Jens Stoltenberg a precizat că el a discutat cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan despre ofensiva lansată de armata turcă, precum şi cu ministrul german de externe Sigmar Gabriel, care a cerut joi ca statele membre NATO ”să discute” despre această ofensivă.

NATO, care nu participă direct la operaţiunile în Siria, şi-a sporit ajutorul oferit Turciei, amplasând interceptoare de rachete Patriot în sudul ţării şi desfăşurând în spaţiul aerian turc puternicele sale avioane de supraveghere aeriană Awacs.

Aceste aparate ajută de asemenea coaliţia internaţională împotriva grupării jihadiste Statul Islamic. Coaliţia condusă de SUA susţine YPG pe teren, inclusiv furnizându-i informaţii despre activitatea în spaţiul aerian sirian.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare