Home Uncategorized Narcisa Iorga îl ironizează pe cel care vrea să fie șeful CNA:...

Narcisa Iorga îl ironizează pe cel care vrea să fie șeful CNA: Așa că, hai sictir, imundule

0

Fostul membru al CNA, Narcisa Iorga, îl atacă pe facebook pe cel care vrea să ajungă șef al CNA, fostul jurnalist Radu Herjeu. Iorga republică o postare de pe blogul lui Herjeu în care acesta îl critică pe fostul președinte Traian Băsescu. Postarea lui Herjeu se încheie cu: Hai sictir!

POSTAREA NARCISEI IORGA PE FACEBOOK:

Radu Herjeu, membru CNA cu aspirații de președinte al autorității, a postat azi pe blogul său un articol care spune multe despre multe. Ortografia aparține autorului. Vă îndemn la răbdare și tutun! Vă asigur că merită!

”Hai sictir, imundule, cu “Românica” ta

Cât ai fost locatar la Cotroceni, că președinte n-ai fost, cu adevărat, niciodată, așadar, cât timp impostura ți-a permis să-i prostești pe idioți cu lupta ta împotriva corupției, împotriva statului ticăloșit, pentru independența justiției, ți se umplea gura când pomeneai de țărișoara pe care erai chemat de divinitate s-o ferești de bau-bau. Nu mai pridideai încercând să articulezi coerent cuvinte mari, precum “Popor”, ”Constituție”, ”România”. Te băteai cu sticla-n piept în fiecare zi cum le aperi tu împotriva tuturor, cum oamenii răi nu te lasă și, practic, ești obligat să te sacrifici pe altarul patriei pentru a ne face binele cu forța.

Acum, când, în sfârșit, începe să se retragă mareea neagră cu care, împreună cu acoliții și servitorii tăi, ai înecat țara, constați surprins că nu ți-e nimeni recunoscător pentru ce-ai făcut. Excepție fac niște proști irecuperabili, dar de d-ăștia au avut noroc și alte personaje sinistre ale istoriei noastre. Mai mult, sistemul pe care madam macovei ți l-a pus la picioare, iar tu l-ai modelat cu ele potrivit chipului, asemănării și intereselor tale, pare să se-ntoarcă împotriva ta. Și te apucă așa o frustrare, de nu mai știi cum să ieși la televiziunile rămase fidele pentru a bălăcări tot ceea ce, până mai ieri, lăudai a fi minunat. România devine, brusc, Românica! Plină de ”jurnaliști” care au schimbat clanțele de lins, instituții care guantanamizează țara, justiție care nu e chiar așa independentă, aliații politici care și-au mutat cururile în barca învingătoare, servicii secrete care și-au găsit alt stăpân. Mai mult, nu mai e bun nici licuriciul cel mare care te-a ținut în brațe atâția ani, atrăgându-și antipatia unei mari părți a populației. Când ambasadorul său și diverși funcționărași de pe la Washington călcau în picioare voința a 7 milioane de români, erau campioni ai democrației. Acum, când nu-i mai interesează inutila epava decrepită a unui fost șef de stat, afirmi despre ei că-și țin în închisori prizonierii până spun ce vor ofițerii CIA să audă. Iar asemănarea pe care o găsești cu ceea ce pățește acum Duduia ta nu poate fi întâmplătoare. Totul îți pute, mai puțin duhoarea cu care regimul tău a impregnat fiecare atom al spațiului mioritic, și pe care încerci disperat s-o păstrezi cât mai mult în conștiința colectivă.

Ei bine, dacă țara asta amărâtă a devenit o Românică, și te putem crede, că doar te lăudai mereu cum le știi tu pe toate, atunci mare parte din ”merit” îți revine! Iar acum nu faci decât să dai un nume bătăii de joc la care ai supus-o 10 ani!

Așa că, hai sictir, imundule, cu ”Românica” ta și a celor ca tine!”

Ad

Exit mobile version