Munaf adus in tara de SRI, nu de SIE

Mohammad Munaf, cetateanul irakian condamnat la zece ani de inchisoare pentru rapirea ziaristilor romani, a fost adus in Romania, anunta Presedintia.

Munaf nu a fost adus in tara de SIE, ci de SRI, confirma in comunicatul oficial presedintele Romaniei.

Declaratia presedintelui:

“Autoritățile statului român au finalizat astăzi demersurile în cazul lui Mohammad Munaf, cetățean irakian și american, cu aducerea în țară a acestuia. Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, de Curtea de Apel București la 10 ani de închisoare, pentru acte de terorism împotriva unor cetățeni români, se află în prezent în custodia Poliției Române.

Acest lucru a fost posibil ca urmare a cooperării tuturor instituțiilor statului român, sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Felicit Serviciul Român de Informații, Ministerul Afacerilor Interne, precum și celelalte instituții din cadrul sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, care și-au adus contribuția pe dimensiunea externă, pentru ampla operațiune desfășurată în această perioadă, în cooperare cu parteneri interni și externi.

Efortul autorităților române a făcut posibil ca unul dintre principalii vinovați în dosarul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak, în anul 2005, să își ispășească pedeapsa în România, conform sentinței judecătorești.

Reafirm încă o dată sprijinul ferm al României pentru lupta împotriva terorismului. ”

 

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare