Muftiul Cultului Musulman din România recunoaște că acționează musulmani radicali în țara noastră

Muftiul Cultului Musulman din România, Murat Iusuf, liderul spiritual al musulmanilor din România, atrage atenția asupra unor încercări de radicalizare în cadrul comunității musulmane într-un interviu la Radio France Internationale.

”Nu voi accepta niciodată ca o anumită persoană să-i spună enoriașului meu, nea Ali de la țară, că este pseudomusulman. Fiindcă asemenea lucruri s-au întâmplat! Și s-au întâmplat și provocări, unii au spus că trebuie sânge proaspăt. Domnule, dar tu ești primit aici, ești muhagirul nostru! Aici există o legislație și un statut al cultului. În primul rând, noi trebuie să jurăm loialitate față de această Constituție și după aia sharia! Din păcate, unii interpretează sharia după bunul plac. Și tocmai această interpretare dă naștere unor persoane care au o altă atitudine față de ne-musulmani. Din păcate, au fost traduse în limba română anumite materiale ale unor teologi musulmani de alte etnii, care nu fac decât să dăuneze climatului de bună conviețuire existent pe aceste meleaguri. Datoria mea este să-mi feresc comunitatea de a fi radicalizată”, a spus Uisuf.

Muftiul afirmă că o educație religioasă corectă îi va feri pe tineri de capcanele radicalizării.
”Acei tineri învață islamul din surse necorespunzătoare. Mai știm noi cu cine au intrat în contact acei tineri? De ce îi lăsăm să tipărească asemenea materiale? Știm noi cu ce predicatori au intrat în contact? Pentru a împiedica radicalizarea este necesară o educație religioasă autohtonă, realizată de oameni cu solide cunoștințe de teologie islamică și care au jurat credință Constituției statului respectiv. Dacă acei tineri ar fi avut parte de o asemenea educație religioasă, vă garantez că nu s-ar mai fi dus cu bombe la aeroportul din Bruxelles, în centrul Parisului sau la Stade de France”., a spus muftiul.

În România trăiesc circa 67.000 de musulmani, cei mai mulți în județele Constanța și Tulcea. Potrivit muftiului, numărul musulmanilor din București și Ilfov ar fi de aproximativ 6000, din care jumătate turci și tătari.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare