Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a dispus de sume de bani pe care nu le-a avut anterior încheiereii contractului pentru promovarea „Galei Bute”, arată Tribunalul Bucureşti, în motivarea deciziei de arestare a fostului sportiv.
„Tribunalul constată că în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Rudel Obreja sunt probe rezultate atât din declaraţiile celorlalţi coinculpaţi, dar şi din declaraţiile martorilor audiaţi în faza de urmărire penală din care rezultă suspiciuni rezonabile că acest inculpat a fost beneficiarul final al sumelor de bani transferate de la SC T.C.SA (SC Termogaz Company SA – n.r.) , sume de bani decare inculpatul Rudel Obreja nu a dispus anterior încheierii contractului pentru promovarea galei sportive organizate în februarie 2012”, conform motivării instanţei.
Astfel, firma Termogaz Company SA a folosit aceste sume de bani pentru achitarea dobânzilor la creditul acordat pentru a fi organizată „Gala Bute” şi de asemenea pentru a constitui mai multe depozite bancare. S-a urmărit ca după desfiinţarea acestor depozite să fi restituit integral împrumutul bancar, spun magistraţii, transmite Mediafax.
„În ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală şi spălare de bani pentru care se propune arestarea preventivă a inculpatului, rezultă cu certitudine că relaţiile aşa zis comerciale dintre SC E C SRL şi SC B SRL derulate în octombrie 2011 au fost în realitate înregistrări de cheltuieli fictive în contabilitate pentru ca apoi, sumele de bani să fie retrase în numerar şi restituite beneficiarului serviciilor în schimbul unui comision”, potrivit motivării instanţei.