Home Externe Moscova acuză Londra că ar controla o parte din media rusă

Moscova acuză Londra că ar controla o parte din media rusă

0

O serie de mass-media ”independente” din Rusia se află sub controlul Ministerului de Externe al Marii Britanii. Potrivit MAE rus, din documentele interne ale Foreign Office-ului ajunse pe internet devine clar faptul că de pe malurile Tamisei sunt conduse, practic, publicații în limba rusă, precum ”Meduza” și ”Mediazona”, cunoscute pentru pozițiile lor critice la adresa autorităților ruse, relatează Rossiiskaia gazeta.

Motivele pentru care aceste și alte platforme de informare, cu o activitate intensă în spațiul media al Rusiei, au adoptat deliberat o astfel de opoziție rezidă în sprijinul financiar din Londra și în servirea unor interese strategice ale guvernului britanic în privința Rusiei.

 După cum a declarat, săptămâna trecută, reprezentantul oficial al MAE rus, Maria Zaharova, Ambasada Rusiei la Londra va face o prezentare pentru Foreign Office cu privire la dovezile care au ieșit la iveală în legătură cu amestecul în activitatea jurnaliștilor și controlul mass-media. 

”În această operațiune de multe milioane de lire sterline participă mijoace britanice de informare în masă, precum BBC și Reuters. Pe listă se regăsește și binecunoscutul grup cu reputație scandaloasă și care susține propaganda britanică – proiectul ”Bellingcat”. Gama de servicii oferite de acești contractanți include promovarea de conținut, găsirea unui public nou, introducerea de modificări în politica redacțională în special a ”Meduzei” și ”Mediazonei”. Am dori să auzim inclusiv reacția acestor structuri. Vom ține cont de ea, dar deocamdată nu am auzit nimic. Judecând după documente scurse, ei lucrează deja la proiecte pe termen lung și învață cele mai noi tehnologii de manipulare a conștiinței”, a arătat Zaharova. 

Potrivit ei, guvernul britanic ”prin intermediari susține financiar și conduce în regim manual activitatea diferitelor publicații de informare, ba chiar a format o rețea de agenți de influență pe segmentul de limbă rusă a rețelelor sociale”.

Ad

Exit mobile version