Monica Macovei vrea ca procurorii să fie angajați la DNA în urma studierii limbajului trupului

Europarlamentarul Monica Macovei a oferit explicații năucitoare siteului german Deutsche Welle, într-un interviu, legate de necesitatea angajării procurorilor la DNA prin interviu și nu prin concurs. În opinia sa, bunăoară, concursurile riscă să fie aranjate, pe cînd metoda studierii ochilor candidaților nu dă greș, scrie Inpolitics.

Cu procurorii la psiholog

”Pentru a lucra la DNA îți trebuie niște calități deosebite. Nu orice procuror poate. Trebuie să știi spălare de bani, trebuie să știi circuitele financiare, la fel evaziune fiscală. Trebuie să ai experiență. Acum avem procurori cu experiență. La început aveam mai puțini, în 2005, dar acum avem. Toate dosarele cu fraude pe fonduri europene sunt acolo – iarăși, se ocupă procurori cu experiență.

Iar angajările trebuie făcute pe bază de interviu. Vezi candidatul, te uiți în ochii persoanei, îi vezi limbajul trupului, îi asculți răspunsurile, tăria, puterea, integritatea. Toate se măsoară. Chiar și cu ajutorul unui psiholog, dacă nu te descurci singur. E altceva decât un concurs. La noi, concursurile au devenit un mod de a te instala definitiv pe un post fără să ai nici un fel de calitate. S-ar putea să fie date bilețele cu soluții. Nu am cum să nu îmi imaginez că PSD și ALDE nu își vor băga niște oameni acolo. Prin concurs. Pe noile criterii” mai spune fostul ministru al Justiției.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare