Era o seară de martie în 2017 când, într-un aeroport aglomerat din New York, m-am trezit umbrit de silueta unui europarlamentar român – persoană publică recunoscută la Bruxelles pentru „lupta anticorupție” și integritate. Ne-am salutat cordial și, cu zâmbetul pe buze, am întrebat-o pe Monica Macovei: „Cu ce drumuri prin America?”Răspunsul a venit prompt: „Sunt aici la invitația lui George.” Surprins de nonșalanța replicii, am ținut să verific: „George Soros?” , scrie Mihail Neamțu pe blogul său.
CE MAI SUSȚINE MIHAIL NEAMȚU:
„Da, am fost chemată să discutăm despre protestele din România.” Interesant, mi-am spus: un tehnocrat și un plutocrat dezbat mișcările de stradă. Niciun om inteligent nu traversează oceanul doar pentru niște povești la cafea. Dialogurile între politicieni și miliardari sunt rareori triviale și foarte adesea strategice.
„Și tu, Mihai? Ce vânt te aduce pe-aici?”, m-a întrebat Monica. „Păi… briza libertății”, i-am spus rapid, cu aluzie la înfrângerea lui Hilary Clinton.
Discuția noastră n-a durat prea mult, căci eu — umil pasager cu bilet „economy” — n-aveam acces la „Business Lounge”. Ne-am despărțit civilizat, dar melancolic.
Mi-a fost evidentă, atunci, diferența dintre un antreprenor onest, deci limitat în resurse, și reprezentanții „elitei” globaliste, răsfățați cu nesfârșite granturi, stipendii și funcții în instituții sau organisme transnaționale.
Îmi plătisem singur biletul transatlantic din propriul buzunar, în timp ce europarlamentarul nostru (remunerat din taxele românilor trimise la bugetul comun al Uniunii Europene) se prezenta euforic și obedient la întâlnirea cu finanțatorul Stângii progresiste de pe întreg mapamondul…
Eu vizitam părți importante din America suburbiilor republicane, la invitația unor biserici și familii de creștini harnici și patrioți, în timp ce oficialul român primea lumină de la un miliardar atașat de Black Lives Matters & Antifa.
Ulterior, am aflat „pe surse” că Monica Macovei a participat și la ultima nuntă privată a lui George Soros, întrupând cu eleganță principiul sacrosanct al separației între politică și bani. Câtă distanță între un fost procuror al Republicii socialiste și un magnat anchetat pentru fraude financiare! Am înțeles atunci că despărțirea noastră din „LaGuardia” era definitivă…
În ceea ce mă privește, magnatul Soros nu face parte din norod, ci din tagma jefuitorilor. El este orice, dar nu salvator al națiunii române sau vreun apărător al civilizației creștine.
Personaj amoral, arghirofil și lipsit de scrupule, celebrul mecena din New York a finanțat prin zeci de ONG-uri și fundații programe educaționale și acțiuni de stradă radicale și distructive.
Am relatat incidentul de mai sus unui amic din cercul conservatorilor noștri dilematici. Critic furibund al președintelui Donald Trump, prietenul mi-a spus că e dreptul oricui să se vadă cu oricine. „De acord”, i-am zis, „dar nu pretinzând la București că reprezinți Dreapta, pentru ca o dată ajuns la New York să plescăi și să mesteci vorbele Stângii.”
Nu poți combate corupția la Bruxelles, fiind sluga contorsionistă a unui speculant condamnat în 2002 de justiția franceză pentru tranzacționarea a 95.000 acțiuni ale companiei Société Générale pe baza unor informații care nu se aflau în domeniul public.
Speculațiile financiare ale lui George Soros au sărăcit milioane de oameni, din Malayesia și Thailanda până în Franța sau Anglia. Cu banii câștigați prin metode uneori legitime, alteori suspecte, filantropul Stângii americane i-a susținut fanatic pe Barack Obama și Hillary Clinton, dar și pe alți lideri rasiști precum Rev. Jeremiah A. Wright sau organizații odioase precum Planned Parenthood (implicată în vânzarea de organe a unor copii avortați).
Visceral opus tradiției iudeo-creștine, Soros a pledat pentru legalizarea consumului de marijuana, finanțând acțiuni subversive, inspirate din manualul de luptă al agitatorului Saul Alinsky.
Sub administrația Obama, USAID a oferit milioane de dolari organizațiilor progresiste din Macedonia. Beneficiarii? Oamenii fostului Partid Comunist (numit astăzi Uniunea Democratică Socială). Ali Ahmeti, politician albanez de extracție leninistă, s-a bucurat de simpatia unor ONG-uri alimentate cu banii Open Society. Cui prodest?
Să fi avut vreo legătură destabilizarea guvernului conservator al unei țări din Balcani cu rolul jucat de Macedonia pe culoarul refugiaților plecați dinspre Siria către Germania? O situație identică a fost notată și-n Albania, unde fondurile guvernului federal american au fost sifonate de ONG-uri stângiste.
Și-n România, organizații precum GDS, Freedom House sau Centrul pentru Resurse Juridice au căutat să redefinească Dreapta, atacând ideea națională și cerând partidelor istorice ale democrației interbelice (PNȚ sau PNL) să renunțe la orice componentă creștină sau conservatoare. Așa am ajuns ca printre doctrinarii Dreptei românești să apară foști ideologi comuniști, de la Alin Teodorescu până la Vladimir Tismăneanu (care înfiera NATO, prin 1981, drept dușman al blocului sovietic)…
Contaminarea Dreptei românești cu vulgata societății deschise a condus la abandonarea conservatorismului și la condamnarea populismului drept naționalism sau extremism. Iată de ce, sub presiunea Stângii, toate conceptele filozofiei politice primesc o definiție gumilastică.
În spațiul american, conservatorii autentici sunt cetățenii puternici și liberi care, în locul vocabularului cosmopolit, preferă verbul direct și substantivul neaoș.
De aici și succesul președintelui Ronald Reagan, actorul fără mască, omul providențial care a câștigat două mandate consecutive la Casa Albă. Cum? Folosind cu inimă largă și bună credință cuvinte precum Dumnezeu, libertate, responsabilitate, patrie, memorie, istorie, credință, antreprenoriat, taxe mici, familii puternice, mama și copilul. Sunt termeni care rareori s-au auzit prin Parlamentul european…
După ani de stagnare economică și degradare a vieții sociale din America, mișcarea „Tea Party” a înfruntat atitudinea non-combat a conservatorismului RINO (Republicans In Name Only) printr-o retorică inteligentă și asertivă, cerând întoarcerea politicienilor cu fața către popor și afirmând suveranitatea națională în raport cu anumite instituții bancare, corporații transnaționale ori structuri de guvernanță globală (cum ar fi ONU sau OMS). Așa s-a născut și fenomenul Trump.
De ce era nevoie de-o sinteză între conservatorism și populism? E simplu.
Pentru că dreapta crede în subsidiaritate, nu în centralism; aplaudă inițiativa privată, iar nu birocrația; cultivă decența și virtutea personală, nu „valorile” teoretice, vagi sau abstracte.
