spot_img
-1.1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăBasarabia#Moldova2016: Nu vor fi suplimentate secţiile de vot din Occident şi Rusia...

#Moldova2016: Nu vor fi suplimentate secţiile de vot din Occident şi Rusia pentru al doilea tur al prezidenţialelor

-

Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova (CEC) a făcut cunoscut miercuri că nu pot fi deschise, nici în Federația Rusă, nici în altă parte, secții de votare suplimentare pentru turul doi al alegerilor prezidențiale care va avea loc pe 13 noiembrie, informează portalul Deschide.md.

- Reclama -

În conformitate cu prevederile legislației electorale, turul doi de scrutin se organizează și se desfășoară în aceleași condiții ca primul tur, cu aceleași consilii și birouri electorale, în baza acelorași liste electorale, a declarat Rodica Sârbu, șefa Direcției de comunicare, relații publice și mass-media a Comisiei Electorale Centrale.

- Advertisement -

Declarația vine după ce atât Maia Sandu, cât și Igor Dodon au cerut Comisiei Electorale Centrale (CEC) și Ministerului de Externe să deschidă secții suplimentare de votare pentru diaspora.

Igor Dodon, candidatul Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) clasat pe locul întâi la primul tur de scrutin, a solicitat deschiderea în Federația Rusă a 159 de secții de votare pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale.

- Advertisement -

PSRM și-a motivat cererea prin faptul că în Federația Rusă sunt ”aproximativ 800.000 de cetățeni ai Republicii Moldova, chiar dacă cifrele oficiale arată că în Rusia sunt 477.000 de persoane”.

Potrivit sursei, în acest an, în Federația Rusă, au fost deschise cu trei secții de votare mai multe decât la alegerile parlamentare din 2014, unde și-au exprimat atunci dreptul la vot 9.521 de persoane. Anul acesta au fost deschise opt secții de votare în Rusia, însă numărul cetățenilor la urne practic s-a înjumătățit, aplicând ștampila ‘Votat’ doar 4.568 de persoane.

Referitor la solicitarea candidatei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, clasată pe locul al doilea la primul tur de scrutin prezidențial, ca studenții și elevii să poată vota la locul unde își fac studiile, semnând o declarație pe proprie răspundere împotriva votului multiplu, Rodica Sârbu a menționat că la alegerile prezidențiale se aplică regula generală: votezi acolo unde ai domiciliul/reședința, sau îți declari noul loc de ședere cu 30 de zile înainte de ziua alegerilor, sau votezi în baza certificatului cu drept de vot pe care îl obții până în ziua alegerilor de la biroul electoral din localitatea unde ai domiciliul.

Rodica Sârbu a subliniat că modificarea legislației ține de Parlament, iar CEC nu-și poate atribui competențele legiuitorului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img