„Băncile din China se ocupă de comerțul nord-coreean. Țări din Africa dar și Rusia folosesc munictori din Coreea de nord. Iar Moldova, recent, a anunțat că vrea să exporte vinuri pentru clientele mai sofisticată de la Phenian. Dar legăturile comerciale cu Coreea de nord ar putea deveni „periculoase” după ce administrația Trump a anunțat că se va uita cu atenție la țările și companiile care-i permit lui Kim Jon Un să ignore în continuare acordurile internaționale de neproliferare” scria cotidianul „Los Angeles Times” în 5 iulie, după testul balistic al Coreei de nord din 4 iulie. Articolul din „Los Angeles Times” îl pomenește și pe președintele moldovean Igor Dodon, într-o companie nu tocmai măgulitoare și cu o inițiativă stranie și riscantă, transmite Radio Europa Liberă.
În anul 2014, înainte să iasă la iveală fraudele din sistemul bancar, guvernul de alianţă din Republica Moldova îşi propunea să depună cerere de aderare la Uniunea Europeană.
Pe vremea aceea Moldova era încă văzută în exterior ca „povestea de succes a Parteneriatului Estic al UE”, o ţară angajată într-un proces de reformare şi europenizare.
După trei ani, Chişinăul a adoptat o politică externă contradictorie, incoerentă şi duplicitară, constată fostul ministru adjunct de externe Iulian Groza, director executiv al Institutului pentru politici și reforme europene.
Acest fapt se datorează, în primul rând, președintelui ţării Igor Dodon, care în prima jumătate de an de exercitare a mandatului a dat preferinta vizitelor în state din est – Rusia, Turcia, Azerbaidjan, Iran şi Kârgâzstan.
Pe 1 iulie Partidul Socialiştilor, al cărui preşedinte a fost Dodon până la alegerea în funcția de şef al statului, a serbat alături de o delegație de politicieni nord-coreeni 20 de ani de la fondare.
Totodată, Dodon a declarat că plănuiește să extindă comerțul Moldovei cu Coreea de Nord, începând cu vinul.
Nu a fost prima interacțiune a delegației nord-coreene cu reprezentanții Partidului Socialiștilor.
Din punctul de vedere al lui Iulian Groza, întâlnire cu delegația nord-coreeană nu se scrie în agenda de politică externă a statului, ci este o continuare a agendei Partidului Socialiștilor. Iar prioritățile șefului statului deseori merg în contrasens cu agenda guvernului şi a Ministerului de Externe.
