Miza de peste 6 miliarde de euro a războiului diplomatic între Cehia și Rusia

Tensiunile de securitate recente dintre Cehia şi Rusia ar putea influenţa o decizie cu privire la invitarea unor firme ruseşti să liciteze pentru construirea unei noi unităţi la centrala nucleară de la Dukovany, a declarat sâmbătă ministrul ceh al industriei, Karel Havlicek, pentru Reuters conform Agerpres.

Cehia a anunţat că expulzează 18 diplomaţi ruşi din cauza suspiciunilor privind implicarea serviciilor de informaţii ale Moscovei într-o explozie a depozitului de muniţii din zona Vrbetice, în 2014.

Expulzările au loc în contextul în care Cehia este pe cale să lanseze o licitaţie pentru construirea unui nou bloc la uzina din Dukovany, deţinută majoritar de stat, iar chestiunea referitoarea la invitarea unui ofertant rus a trezit deja controverse în rândul parlamentarilor.

„Aceste evenimente, desigur, pot afecta Dukovany (licitaţia). Este o ştire foarte serioasă orice astfel de fapt, iar dacă se confirmă, în mod clar poate avea consecinţe”, a spus Havlicek într-un mesaj text, întrebat despre expulzări.

Havlicek s-a numărat printre cei care au pledat pentru cât mai mulţi ofertanţi la licitaţia nucleară, inclusiv din Rusia, pentru a stimula competitivitatea.

Cu toate acestea, serviciile de securitate cehe au avertizat de ani de zile despre riscurile pe care le reprezintă Rusia şi China. Politicienii din opoziţie au susţinut aceste opinii.

La începutul acestui an, partidele politice au convenit asupra excluderii ofertanţilor chinezi din licitaţia referitoare la Dukovany, fără a se pune de acord asupra firmelor ruseşti.

Licitaţia, estimată la o valoare de cel puţin şase miliarde de euro, este cea mai mare investiţie din Cehia în acest moment.

În afară de Rosatom din Rusia, sunt consideraţi ofertanţi grupul american Westinghouse, EdF din Franţa şi KHNP din Coreea de Sud.

Ministerul de resort a început o rundă de precalificare cu scopul unei evaluări a securităţii potenţialilor ofertanţi, înaintea lansării oficiale a licitaţiei, aşteptată să înceapă spre sfârşitul anului 2021, după instalarea noului guvern în urma alegerilor generale din octombrie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare