EFC China Energy a preluat 51% din KMG International (KMGI), fostul Rompetrol Group, în cadrul unor acorduri cu o valoare totală de 40 de miliarde dolari semnate luni la Beijing. Valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, dar KMGI este evaluat la 500 de milioane- 1 miliard de dolari.
Chinezii devin astfel al patrulea proprietar al Rompetrol, fosta companie de stat românească privatizată în favoarea defunctului Dinu Patriciu şi intrată ulterior în proprietatea KazMunaiGas, compania petrolieră de stat a Kazahstanului. Prin Rompetrol, chinezii au intrat pe pieţele a şase state europene şi devin jucători de calibru în industria energetică regională. Iar impactul pentru Constanţa este semnificativ, din moment ce aici se află cel mai important activ al Rompetrol- rafinăria Petromidia de la Năvodari, care este şi unul din marii clienţi ai Oil Terminal.
CEFC este un conglomerat privat chinez, cu afaceri în special în petrol şi gaze, dar şi în servicii financiare, transport, imobiliare, turism şi logistică. Cu afaceri de 35 de miliarde de dolari în 2014 şi 20.000 de angajaţi, CEFC este al şaselea cel mai mare fond privat de investiţii din China şi între primele ale lumii. Cea mai importantă participaţie la CEFC este deţinută de Shanghai Energy Fund Investment Ltd (SEFI), controlată de Ye Jianming, care este şi preşedintele CEFC, una din figurile reprezentative ale noului val de tineri oameni de afaceri chinezi. Preluarea Rompetrol de către CEFC nu este întâmplătoare, ci face parte din strategia de expansiune globală a Chinei, scrie Replica de Constanța.
Preluarea Rompetrol este a doua lovitură majoră a Chinei în România, după anunţul din noiembrie, când asiaticii au anunţat că vor investi 6 miliarde de dolari pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă.