Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, a avertizat că omul contemporan a devenit robul imaginii şi petrece într-o lume virtuală care-l subjugă, criticând faptul că prin imagine intră dracul în suflet. Înaltul ierarh a vorbit şi despre Balena Albastră, scrie Monitorul de Cluj.
Potrivit acestuia, imaginile păcătoase pot fi oferite de televizor, de site-urile indecente de pe internet, de Facebook iar în felul acesta „imaginea păcătoasă devine o fereastră înspre iad”.
“Există şi imagini distrugătoare, prăpăstioase, dacă aş pomeni doar de Balena albastră care face ravagii în ultima vreme, dar vorbesc şi de imagini păcătoase reprezentate în cărţi, pe pliante, care pot fi distrugătoare de suflet”, a mai spus mitropolitul Clujului.
IPS Andrei Andreicuţ a susţinut că această patimă a dependenţei de imagine, ca orice altă patimă, creşte gradual şi poate ajunge la distrugerea sufletească, iar dacă provoacă păcate trupeşti, distruge şi sănătatea.
„Patima începe cu lucruri mici şi sfârşeşte prin a te distruge. Sunt şi oameni de ştiinţă care trag semnalul de alarmă şi ne spun că vizionarea excesivă a televizorului şi a internetului <>. Ce să mai zicem de urmările de natură morală?”, a mai spus înaltul ierarh ortodox.
Mitropolitul Clujului a menţionat că nu are intenţia de a diaboliza televizorul sau internetul, pentru că la televizor sunt şi emisiuni bune, iar de pe internet se pot afla şi lucruri folositoare, ci doreşte un singur lucru: vizionarea să fie cu discernământ, să nu devină omul robul imaginii, mai ales a imaginii păcătoase.
„Imaginea bună, în sensul absolut al cuvântului este icoana. Icoana este o fereastră înspre Raiul Invierii care dă sufletului posibilitatea de a intra în legătură cu Împărăţia lui Dumnezeu. Cele mai importante sunt icoana Maicii Domnului şi a lui Iisus Hristos. Imaginea păcătoasă, ca fereastră spre iadul morţii veşnice, ne pângăreşte şi ne distruge spiritual. De aceea am încercat în Postul Mare să ne curăţim, să ne spovedim, să ne eliberăm de patimi, ca acum, la Paşti, să-L vedem pe Domnul Hristos îmbrăcat în toată splendoarea Lui”, a conchis IPS Andrei Andreicuţ.