Home Analize Misteriosul personaj care a înfundat cu euro toalete din Geneva

Misteriosul personaj care a înfundat cu euro toalete din Geneva

0

Procurorii elveţieni încearcă să elucideze motivul pentru care cineva a încercat să arunce mii de euro într-o toaletă de la o filială din Geneva a băncii elveţiene UBS, scrie Bloomberg conform ZF.

Primele bancnote de 500 de euro au fost descoperite acum câteva luni într-o baie situată lângă o bancă care are se regăsesc sute de cutii de valori. Câteva zile mai târziu, mai multe bancnote au apărut în toalete de la trei restaurante din apropiere, costul reparaţiilor la instalaţia de canalizare ridicându-se la mii de franci.

În total, poliţia a descoperit şi sustras sute de bancote murdare din sistemul de canalizare, dintre care multe sunt deteriorate, de parcă ar fi fost tăiate.

Din moment ce distrugerea bancnotelor nu este o crimă în Elveţia, „trebuie să existe ceva în spatele acestei povestiri”, a declarat Henri Della Casa, purtătorul de cuvânt al Procuraturii de la Geneva.

Ad

Exit mobile version