Misteriosul furt al unui Klimt

Doi bărbaţi au mărturisit că au sustras şi apoi au restituit o pictură de Gustav Klimt, intitulată Portret al unei doamne, într-unul din cele mai misterioase cazuri de furt de artă.

După ce doi gardieni ai galeriei de artă modernă Ricci Oddi au descoperit în luna decembrie 2019 tabloul într-o crăpătură din zidul muzeului, experţii au confirmat vineri autenticitatea pânzei care dispăruse din acelaşi loc cu aproape 23 de ani în urmă. Poliţia a interogat doi bărbaţi despre care se crede că au făcut parte din banda implicată în zeci de furturi, în oraşul Piacenza din Italia şi împrejurimile sale. Ei şi-au asumat furtul comis în 1997 într-o scrisoare adresată lui Ermanno Mariani, jurnalist la ziarul local Liberta. Mariani, care a intrat în legătură mai întâi cu unul dintre cei doi infractori când acesta era judecat pentru spargere, cu mai mulţi ani în urmă, a primit scrisoarea după ce pânza a fost găsită de cei doi gardieni, în decembrie. În scrisoarea adresată lui Mariani, bărbaţii afirmă că au furat pictura – evaluată la 60 de milioane de euro – în februarie 1997 şi că au restituit-o „ca un dar pentru oraş”. „Au spus că au adus înapoi pânza cu patru ani în urmă”, a spus avocatul celor doi, Guido Gulieri, pentru The Guardian.
Tabloul Portret al unei doamne a dispărut în timpul pregătirilor pentru o expoziţie organizată în oraşul Piacenza pentru prezentarea acestei opere, după ce se constatase că este singura pânză „dublă” de Klimt, cunoscută în lumea artei. Această descoperire a fost făcută de un student în artă care şi-a dat seama că lucrarea fusese pictată deasupra unei alte piese de Klimt despre care se credea că a fost pierdută – Portret al unei tinere femei, care nu mai fusese văzută din 1912.
Poliţia crede că hoţii au folosit o undiţă pentru a desprinde tabloul de pe perete şi a-l aduce la o fereastră de iluminat din acoperişul galeriei unde se afla opera. Deşi nu se cunosc încă amănuntele infracţiunii, motivul mărturisirii este mai clar. Cei doi hoţi şi-au recunoscut prima dată fapta la 20 de ani de la săvârşirea ei, aşa că nu pot fi condamnaţi întrucât infracţiunea a fost prescrisă. De asemenea, pictura a fost găsită înainte de termenul la care instanţa urma să pronunţe verdictul într-un alt caz de furt de care sunt acuzaţi cei doi şi probabil că ei sperau să obţină bunăvoinţa magistraţilor mărturisind furtul operei Portret al unei doamne. Până în decembrie, această pânză a fost a doua cea mai căutată din lume, după tabloul Naşterea Domnului cu Sf Francisc şi Sf Laurenţiu. Pictura lui Caravaggio a fost furată în 1969 de la Oratoriul San Lorenzo din Palermo şi sustragerea sa este considerată unul din cele mai mari mistere din istoria artelor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare