MISTERIOASA mapă cu care a mers luni ambasadorul american la Iohannis/ Pentru prima dată un comunicat oficial NU mai vorbește de așa zisa luptă anti corupție/ Altă informație CHEIE: Hans Klemm NU s-a întâlnit cu Laura Codruța Kovesi

Ambasadorul american la București, Hans Klemm, a fost luni după amiază la Palatul Cotroceni pentru o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis. A doua întrevedere în 3 săptămâni ceea ce este un lucru NEuzual în relațiile între un ambasador și țara unde e acreditat, au comentat surse diplomatice pentru FLUX 24.

Mai mult în fotografiile publicate de Administrația Prezidențială se vede că ambasadorul american a venit la Cotroceni cu un dosar. Adică în limbaj diplomatic cu un punctaj clar de probleme care trebuie rezolvate, au relevat același surse pentru FLUX24.RO .

28046De altfel, comunicatul oficial al Administrației Prezidențiale INDICĂ problemele în suspensie: S-a convenit, totodată, asupra importanței acțiunilor care urmează să fie întreprinse pentru punerea în practică a celor discutate cu ocazia vizitei Președintelui României la Washington D.C.

Adică Iohannis are niște probleme pe care trebuie să le rezolve. Acestea i-au fost transmise de vicepreședintele Joe Biden. Iar ca să fie clar Hans Klemm a venit cu notițele pentru a le repeta pentru a fi probabil sigur că au fost bine înțelese și mai ales îndeplinite.

Demn de remarcat o premieră în relațiile româno-americane: pentru prima dată nu se mai vorbește de lupta anticorupție în comunicatul Administrației Prezidențiale.

CITIȚI ȘI:CHEIA mesajului Casei Albe după întâlnirea Biden-Iohannis/ SCHIMBARE DE TON

În comunicatul Casei Albe după întâlnirea Biden-Iohannis s-a vorbit apăsat de statul de drept, o schimbare de ton importantă a Administrației americane față de lupta anticorupție, Washingtonul insistând DOAR pe statul de drept, o referire directă la faptul că acesta nu este respectat. Acum nici acest subiect NU mai există în comunicatele oficiale.

De remarcat și aspectul că de 3 săptămâni de când se află la București, ambasadorul  Klemm s-a întâlnit cu mulți oficiali români.

Un nume lipsește de pe listă: Laura Codruța Kovesi.

Interesant în cheia celor semnalate și interviul realizat de Dan Tăpălagă cu ministrul de externe Bogdan Aurescu. Jurnalistul de la hotnews.ro tot insistă cu lupta anticorupție, dar răspunsurile lui Aurescu sunt în tonul Americii: STATUL DE DREPT.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare