Întîlnirea pe care președintele Klaus Iohannis o va avea mîine cu liderul de la Casa Albă este, în mod categoric, cea mai misterioasă asemenea reuniune la nivel înalt din istoria relațiilor dintre cele două țări. Nu că ar fi fost prea multe contacte de acest gen, dar asta cu atît mai mult sporește semnele de întrebare. Pentru că nu ni se spune mai nimic despre rostul acestei vizite, ne putem aștepta la orice, inclusiv la o strînsă legătură cu alegerile prezidențiale din noiembrie.
De fapt, primul și cel mai mare semn de întrebare ține fix de derularea acestei vizite cu doar cîteva săptămîni înaintea campaniei electorale de la noi. Cutumele diplomatice internaționale nu recomandă asemenea vizite tocmai pentru a nu apărea acuzații de folosire în scop electoral a unor reuniuni de nivel înalt. (Ca să ne facem o idee: în 2000, Emil Constantinescu și-a programat, după celebrul forfait, un fel de turneu de adio, cu vizite oficiale în Mexic, Peru și Brazilia, cu accent nu atît pe chestiuni de stat, cît turistice, în program fiind vizite în Teotihuacan, Oaxaca, Macchu Picchu, Copacabana ori cascada Iguazu din jungla Amazonului. Numai că au existat impedimente precum cele sus pomenite: în Peru tocmai avuseseră loc alegeri prezidențiale și țara era zguduită de un mare scandal privind posibile fraude, iar în Mexic avuseseră, de asemenea, loc alegeri prezidențiale și pentru o perioadă de tranziție co-existau doi președinți, cel în funcție și cel ales. Constantinescu a renunțat finalmente la Peru, dar nu și la Mexic, astfel că a trebuit să se recurgă la o manevră neortodoxă: i s-au aranjat întrevederi cu ambii președinți, oarecum penibil.)
În plus, există argumentul logic: de ce să parafezi înțelegeri majore cu un lider politic care în cîteva săptămîni ar putea ieși din schemă, lăsînd locul unui președinte cu alte viziuni? Iar președintele SUA, oricare ar fi el, e un om cu o agendă atît de încărcată încît nu și-ar permite o nouă rundă de negocieri după alegeri, de la zero, cu alt președinte.
Nu știm pînă acum cu certitudine dacă vizita a fost inițiativa lui Trump ori un demers izbîndit al echipei lui Iohannis, dar am paria pe prima variantă. Nu știm aproape nimic despre temele de discuție, dar știm sigur că în delegație nu sunt reprezentanți ai guvernului, de niciun nivel. De fapt, premierul Dăncilă a declarat ieri că nici măcar nu a fost înștiințată de președinție legată de vizita respectivă. Nu știm dacă după întîlnirile tete a tete și cea oficială dintre Iohannis și Trump vor avea loc declarații de presă, agenda oficială de pe siteul președinției nespecificînd asta. Nu știm exact componența delegației române, în afara președintelui fiind pomenite doar numele a doi consilieri prezidențiali, unul fiind cel de politică externă, Bogdan Aurescu și Daniela Bîrsan, consilierul de comunicare(?!). Lipsește pînă și Prima Doamnă, Carmen Iohannis, ceea ce spune multe.
Știm doar că e o vizită foarte scurtă și concisă, de 48 de ore, că nu vor exista întîlniri cu congresmeni americani, cu diaspora română ori cu oameni de afaceri, cum s-a întîmplat la vizita din 2017.
E foarte interesant de remarcat, totodată, muțenia presei din tabăra președintelui, de la care te-ai fi așteptat la o tămîiere de proporții epice a acestei vizite, care poate fi lejer speculată ca o susținere din partea Casei Albe a actualului președinte.
De ce, brusc, au dispărut osanalele?
Pînă vom avea mai multe detalii despre ce s-a discutat la Washington – dacă vom afla curînd! – nu putem decît specula. Iar una dintre ipotezele extrem de plauzibile e că președintele Iohannis a fost chemat de Trump înaintea alegerilor – fără precedent în cazul unui președinte român – pentru clarificări importante în ce privește poziționarea sa în viitorul mandat: cu SUA, ori cu Germania? Ne amintim că imediat după întoarcerea de la Casa Albă, în iunie 2017, Iohannis a tulit-o la Berlin, unde s-a văzut cu Angela Merkel și cu președintele Germaniei.
Coincidență?
La acea vreme, puteam vorbi de o vizită ceva mai relaxată: Trump avea doar cîteva luni de mandat, voia mai degrabă să-și cunoască aliații strategici din Estul Europei decît să bată în cuie proiecte mari de viitor, iar discuțiile în doi au durat doar 10 minute.
Acum, lucrurile sunt mult mai complicate.
SUA trebuie să ia în calcul serios relocarea bazei militare aeriene de la Incirlik, Turcia, cu cei cca.5000 de oameni de acolo, pe fondul deteriorării rapide a relației cu Erdogan. La fel de serios se dezbate relocarea celor 35.000 de soldați americani din Germania în alte țări, cel mai probabil din Est, pe fondul răcirii relației cu țara lui Merkel. Ori chestiunea armatei europene, meșterite de Germania și Franța, care ar urma să paraziteze NATO. O problemă majoră e implementarea în Europa a tehnologiei 5G chinezești, de care americanii par serios deranjați. Desigur, nu trebuie eliminată nici problema exploatării gazelor din Marea Neagră de către companii americane.
Asemenea subiecte fierbinți e de așteptat să se afle pe agenda discuțiilor tete a tete de mîine. Marea problemă e că pozițiile lui Iohannis care l-ar satisface pe Trump nu ar fi la fel de apreciate de Angela Merkel și chiar și de alți lideri de la Bruxelles. Dacă președintele român e pus în fața unei opțiuni clare și fără echivoc între cei doi mari poli de putere, vizita la Casa Albă i-ar putea fi fatală, politic vorbind.
Dezbateri similare, ne amintim, a avut cu președinții americani și Nicolae Ceaușescu, în anii 70. Nixon, Ford ori Carter au crezut că pot determina o apropiere solidă a ”disidentului” Ceaușescu – aparent un opozant al rușilor, după august 1968 – de pozițiile Americii, în timp ce dictatorul știa, de cealaltă parte, că lanțul moscovit de la gîtul său e solid și limitat. Oricîte eforturi s-au făcut, Ceaușescu a rămas un comunist disciplinat și atît, iar relația lui privilegiată cu America a murit în fașă și i-a adus un final destul de neplăcut, cîțiva ani mai tîrziu. E posibil ca istoria să se repete, mîine, la Casa Albă, unde americanii ar putea încerca deturnarea lui Iohannis de la linia germană, în schimbul susținerii discrete pentru un nou mandat.
Le iese? Nu le iese?
Un răspuns ni-l va da culoarea feței președintelui nostru la întoarcere. Zic să fim atenți la figura lui.
