Home Analize Mișcarea Chinei pe piața cerealelor

Mișcarea Chinei pe piața cerealelor

0

China a cumpărat peste 20 de nave încărcate cu cereale furajere de pe piaţa internaţională în ultimele două săptămâni, cel mai mare importator mondial profitând de scăderea cotaţiilor la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, transmite Bloomberg.

Potrivit unor surse din apropierea tranzacţiilor, China a cumpărat cantităţi mari de porumb, sorg şi orz din partea mai multor furnizori, inclusiv Ucraina şi SUA. Ar fi vorba de achiziţii de peste 1,2 milioane de tone de cereale, având în vedere că o navă transportă în medie 60.000 de tone de cereale.

Acest val de achiziţii vine într-un moment în care preţurile cresc în China dar cotaţiile de referinţă la porumb la bursa de la Chicago au atins cel mai scăzut nivel de după 2020, afectate de livrările mari din partea unor importanţi exportatori, precum Brazilia şi SUA. Această adâncire a decalajului dintre preţurile de pe piaţa locală şi cele de la nivel internaţional au făcut achiziţiile din străinătate şi mai atractive.

Sursele au dezvăluit că printre achiziţiile Chinei se numără cel puţin 10 nave încărcate cu porumb din Ucraina, care urmează a fi livrate începând din martie şi până în luna mai, cel puţin cinci nave cu sorg din SUA şi şase nave încărcate cu orz cu livrarea în aceiaşi perioadă.

Preţurile la cereale pe piaţa din China au crescut pe măsură ce autorităţile de la Beijing au decis să urgenteze procesul de acumulare de cereale pentru rezerva de stat, în ideea de a susţine piaţa până la plantarea noii recolte. Achiziţiile statului au contracarat cererea modestă de cereale furajere din partea sectorului creşterii animalelor, unde crescătorii de porci au înregistrat pierderi.

Ad

Exit mobile version