Home Analize Mișcarea BRICS care va da peste cap planurile Occidentului

Mișcarea BRICS care va da peste cap planurile Occidentului

0

Prefațând summitul BRICS care va avea loc în octombrie în Kazan, capitala republicii Tatarstan, publicația Turkiye Gazetesi notează că 28 de țări musulmane și-au declarat intenția de a adera la această organizație, ceea ce ar putea schimba axele politică, economică și strategică ale BRICS.

„Deși BRICS s-a născut în scopul unui parteneriat comercial, este pe cale să devină un centru de putere politică în fața evoluțiilor globale. Este important că țări islamice importante precum Emiratele Arabe Unite, Egipt și Iran sunt în acest parteneriat. În cazul în care la summitul de la Kazan vor fi acceptate candidaturile celor 28 de state islamice, organizația se va transforma într-un parteneriat foarte important BRICS-Islam. Este foarte interesant de văzut cum vor reacționa SUA și UE în cazul în care BRICS va căpăta o asemenea amploare. Această evoluție ar putea da peste cap toate planurile politice și comerciale ale Occidentului. Chiar acesta este obiectivul Rusiei și al Chinei”. Este important și cum va evolua relația Israel – Iran, adaugă Turkiye Gazetesi. “Pentru că după summitul de la Kazan, Israelul va avea în față un Iran mai puternic politic și strategic. BRICS este acum o oportunitate pentru Iran. Teheranul vrea să colaboreze cu țările islamice membre și să încercuiască Israelul din punct de vedere politic, militar și comercial”.

Ad

Exit mobile version