Home Economie MIȘCARE STRATEGICĂ: BERD a acceptat China în acţionariatul băncii

MIȘCARE STRATEGICĂ: BERD a acceptat China în acţionariatul băncii

0

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a acceptat intrarea Chinei în acţionariatul său, acesta fiind un nou pas în îndeplinirea ambiţiilor autorităţilor de la Beijing de extindere a influenţei internaţionale a ţării, relatează Reuters.

Decizia BERD era anticipată şi conferă Chinei o participaţie simbolică, de doar 0,1%, şi un nou mijloc de extindere a prezenţei internaţionale, după măsurile recente de dezvoltare a legăturilor comerciale cu Europa şi Asia.

În acest fel, numărul statelor acţionare la BERD a ajuns la 65.

„Participarea Chinei la BERD deschide un număr semnificativ de oportunităţi pentru investiţii sustenabile ale companiilor chineze în regiuni unde activează banca”, a declarat preşedintele BERD, Suma Chakrabarti, într-un comunicat.

Chiar dacă China va fi probabil furnizor de fonduri, nu beneficiar, ar putea beneficia indirect prin intermediul proiectelor BERD în ţări precum Kazakhstan, unde se suprapun cu iniţiativa chineză „O centură. Un drum”, de pe Drumul Mătăsii.

Statutul Chinei de membru al BERD va oferi ambelor părţi oportunităţi de investiţii şi de cooperare în Europa Centrală şi de Est, estul şi sudul Mediteranei şi Asia Centrală, potrivit băncii centrale a Chinei.

BERD a mai anunţat că ar dori să colaboreze cu Banca Asiatică pentru Investiţii în Infrastructură, în care China are rolul principal.

Ad

Exit mobile version