Home highlight Mircea Lucescu pleacă de la Șahtior Doneţk

Mircea Lucescu pleacă de la Șahtior Doneţk

0

Constantin Anghelache, fostul preşedinte de la Dinamo,a declarat, joi, că plecarea lui Mircea Lucescu de la Şahtior Doneţk este sigură, iar aceasta se va produce în vară, şi de asemenea şi faptul că viitoarea destinaţie a fostului selecţioner al României îi este cunoscută.

Anghelache este partener de afaceri și prieten al lui Mircea Lucescu.

Constantin Anghelache spune că ştie şi echipa cu care va semna, dar a refuzat să ofere prea multe detalii: ”Vă confirm 100% că Mircea Lucescu va pleca la finalul acestui sezon, la sfârşitul lui mai. Ştiu unde pleacă, dar nu este cazul să spun. Are oferte cum n-a avut niciodată. Nu se pune problema să vină la naţională”, a declarat Constantin Anghelache la DigiSport.

Mircea Lucescu a scris cea mai importantă pagină din istoria lui Şahtior Doneţk. În cei 12 ani petrecuţi pe banca echipei din Ucraina, ”Il Luce” a câştigat opt titluri, patru cupe, şapte Supercupe şi o Cupă UEFA. De asemnea, a fost numit de patru ori antrenorul anului în Ucraina.

 

Ad

Exit mobile version