Mircea Băsescu va da în judecată statul român la CEDO

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat la România TV că l-a încurajat pe fratele său, Mircea Băsescu, să acţioneze în judecată statul român la CEDO.

„Vin de la Constanţa. Fratele meu încearcă acum să-şi restabilească viaţa normală. Şi acum spune ca niciodata nu a primit bani de la Bercea. Erau în dolari şi ii adusese Capatana ca parte a banilor pe care i-a luat de la familia Bercea. De altfel, a şi cerut conexarea cu dosarul de la Slatine. 200.000 au ajuns la judecătoarea de la Slatina”, a declarat Traian Băsescu la România TV.

Fostul preşedinte a declarat că „oricum când te amesteci cu tarata te poate manca porcul”. „Deşi public exista impresia ca a luat bani de la familia Bercea, judecatorii au constatat ca nu este necesar sechestrul pe casa. Nu a ramas niciun leu la el. Nu sunt bani de la Bercea la Mircea Băsescu.  El este condamnabil pentru largheţea cu care a vorbit. A dat judecătorilor temeiul să spună tentativă de trafic de influenţă. Aici este problema pentru care nu pot să spun ca a fost degeaba condamnat. Statul pe care l-a condus președintele Românei a făcut niște abuzuri împotriva fratelui președintelui României, doar pentru gloria unora.Poate pedeapsa a fost prea aspră, iar eliberarea condiţionată trebuia să se întâmple mai devreme”, a subliniat Traian Băsescu.

Traian Băsescu a dezvăluit că fratele său, Mircea Băsescu, are patru bypass-uri. „A fost adus de urgenta la Rahova şi internat la Fundeni unde i s-au pus cinci stenturi. În timp ce era în detenţie procurorul susţinea că nu iese la muncă, însă el nu putea fizic. În documentele penitenciarului avea dreptul să fie eliberat condiţionat de anul trecut. Acum trei luni i s-au pus stenturile. Este subiect să te duci la CEDO. Când ai şi certificatele de sănătate cu stenturi. L-am încurajat să o facă. Nu trebuie să se mai intample astfel de lucruri”, a mai spus Traian Băsescu. 

Fostul preşedinte a recunoscut că îi pare că Mircea Băsescu a sesizat problema cu familia Bercea încă din 2011. „Eu am sesizat SRI, însă nu s-a ocupat nimeni de această problemă. A trecut. S-a terminat. Asta e”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Una dintre bijuteriile Transilvaniei, Castelul Teleki din Gornești se redeschide după restaurare

    Castelul Teleki din Gornești, monument baroc ridicat între 1772-1803,...

    DHL trece la transportul de mărfuri cu nave cu vele

    DHL Global Forwarding, o divizie a gigantului german de...

    China a lansat un plan pentru investiții străine

    China a dezvăluit un plan de acțiune pentru atragerea...

    Premierul desemnat anunță o întâlnire cu liderul AUR

    Sunt un om al dialogului și al consensului. Înțelegând...

    Fostul consilier al lui Zelenski: Ucraina va fi împărțită in 3

    Aleksei Arestovici, cel care înainte a ocupat funcția de...

    Daily Express: Zelenski amenință Belarusul cu o operațiune militară

    Declarația lui Volodimir Zelenski privind un posibil atac asupra...

    3 euro plus tva pentru fiecare produs comandat din afara UE

    Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene au votat introducerea...

    Articole relationate

    Categorii populare