Ministrul ungar de externe: Războiul ruso-ucrainean nu se va încheia repede. La un moment dat trebuie să rezolvăm problema drepturilor maghiarilor cu ucrainenii

Războiul ruso-ucrainean nu se va încheia repede, pentru că toate războaiele se termină cu negocieri, iar noi încă nu vedem niciun semn în acest sens, a declarat Péter Szijjártó, într-un interviu pentru cotidianul budapestan „Magyar Nemzet”. „Fiecare minut de război în vecinătatea noastră reprezintă un risc de securitate pentru noi. Noi nu ne dorim acest lucru, astfel că cea mai importantă sarcină a noastră este să garantăm două lucruri: securitatea Ungariei şi să nu ne implicăm în acest război”, a afirmat acesta.

Şeful diplomaţiei ungare a subliniat că toată lumea din Europa şi-a dat seama că războiul creează un mediu inflaţionist persistent şi că economia europeană se confruntă cu dificultăţi extreme, ca urmare a măsurilor de sancţiuni impuse Rusiei. Pur şi simplu, energia reprezintă baza activităţii economice, iar creşterea dramatică a preţului energiei este o lovitură pentru economia europeană.

Acesta a explicat că şi mişcările de pe pieţele valutare sunt cauzate de starea sumbră şi de incertitudinea de pe pieţele energetice, subliniind că, până nu va fi pace, nu va exista o atmosferă pozitivă în mediul economic european.

Ministrul a vorbit şi despre relaţiile ungaro-ucrainene, care se află într-o situaţie specială în urma conflictului ruso-ucrainean.

Politicianul de la Budapesta a amintit că, înainte de război, relaţiile ungaro-ucrainene au fost destul de tensionate, legislaţia ucraineană reducând practic, săptămână de săptămână, drepturile comunităţii maghiare. Diplomaţia ungară a cerut ca drepturile câştigate până în acel moment să nu fie ştirbite. Când a izbucnit războiul, potrivit lui Szijjártó, diplomaţia ungară a pus în paranteză, temporar, această problemă deoarece tensiunile existente în relaţiile bilaterale nu se rezolvă în situaţie de război. Dar, la un moment dat, tot trebuie să rezolvăm această problemă cu ucrainenii, a explicat Szijjártó, calificând nedrepte acuzaţiile lipsite de scrupule la adresa Ungariei, care, în opinia politicianului, trebuie respinse cu fermitate.

Acesta a subliniat că noi, ungurii, înţelegem, desigur, că ţara lor a fost atacată şi condamnăm permanent agresiunea, condamnăm atacul militar rusesc împotriva Ucrainei. În paralel, Szijjártó a făcut referire la Ungaria care desfăşoară cea mai amplă operaţiune umanitară din istoria sa, în cadrul căreia a primit deja peste 830 000 de refugiaţi din Ucraina. 

“Nu ne aşteptăm ca ei să ne mulţumească. Nu acesta este motivul pentru care facem acest lucru. O facem pentru că aşa este corect”, a declarat ministrul ungar al Afacerilor Externe.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rareș Bogdan: 10 motive să iubești la nebunie America

    10 motive să iubești la nebunie SUA. La mulți...

    Putin îi transmite lui Trump de 4 iulie că Rusia a contribuit la independența SUA

    Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat pe omologul său...

    Mișcarea Chinei în Germania

    Mii de companii de nișă de dimensiuni medii, coloana...

    Rușii au cucerit ultima fortăreață ucraineană din Donbas

    Konstantinovka din RPD a format principala linie de apărare...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Suntem debaraua fraților Tate

    de Adriana Stoicescu, judecător Demența, fals numită Stat, are, de...

    The Big Short la București

    Cred că peste 10 ani România va fi în...

    Scandal cu bugetul UE: Germania vrea o reducere de 40%. ROMÂNIA AFECTATĂ MAJOR

    Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat...

    Articole relationate

    Categorii populare