Home Actualitate Ministrul ungar al Justiției în Harghita/ Am venit cu familia pentru a...

Ministrul ungar al Justiției în Harghita/ Am venit cu familia pentru a le arăta copiilor „minunile Transilvaniei şi ale Ţinutului Secuiesc”: Protejarea identităţii şi suveranităţii constituţionale maghiare este o sarcină de care trebuie să ne ocupăm zilnic

0

În localitatea Siculeni din judeţul Harghita a fost comemorată sâmbătă vărsarea de sânge efectuată de armata imperială habsburgică, cu ocazia împlinirii a 259 de ani de la tragicul eveniment, transmite agenția maghiară de știri MTI.

La comemorarea care a avut loc monumentul “Siculitidium”, ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga, a subliniat că “aşa cum şi istoria noastră de peste o mie de ani se împleteşte, şi bucuriile şi tristeţile noastre se împletesc”.

Judit Varga a spus că susţinerea primului ei discurs din acest an în faţa “fraţilor secui” este o mare onoare pentru ea. Oficialul ungar a adăugat că a sosit în România cu familia, pentru că a vrut să le arate copiilor săi “minunile Transilvaniei şi ale Ţinutului Secuiesc”.

Varga a fost însoțită de ministrul român al Mediului, membru UDMR.

Politicianul a amintit că secuii din Siculeni şi-au apărat suveranitatea şi identitatea, şi deşi lumea s-a schimbat mult de atunci, “protejarea identităţii şi suveranităţii constituţionale maghiare este, în continuare, o sarcină de care trebuie să ne ocupăm zilnic”.

“Fie că este vorba de statul de drept sau de decizii comune ale Uniunii Europene privind securitatea aprovizionării cu energie, trebuie să ne protejăm, întotdeauna, dreptul de a avea ultimul cuvânt în problemele care sunt determinante pentru soarta naţiunii noastre”, a spus Varga. Ministrul justiţiei a adăugat că experienţa aderării Ungariei la UE demonstrează că “în cele din urmă, în chestiunile cu adevărat importante, maghiarii au avut întotdeauna dreptate”.

Judit Varga a subliniat că pentru Guvernul Ungariei, cel mai important lucru este că maghiarii din Transilvania să îşi poată păstra identitatea. “Dumneavoastră trebuie să păstraţi istoria şi cultura maghiară de o mie de ani şi să asiguraţi viitorul maghiar în Transilvania. Nu este o sarcină uşoară, dar Dumnezeu dă întotdeauna cele mai grele bătălii celor mai buni războinici ai săi”, a spus politicianul ungar. Judit Varga a amintit că prin acordarea cetăţeniei maghiare şi a sistemului de finanţări dedicate comunităţilor maghiare de peste graniţele Ungariei, guvernul maghiar îi ajută pe oameni în a rămâne şi a prospera în locurile natale. “Vom continua să lucrăm împreună şi în 2023!”, a spus ministrul justiţiei.

Ad

Exit mobile version