Ministrul ungar al finanțelor anunță Festivalul Securilor de la Budapesta cu 150 de „companii maghiare” din Transilvania

După o pauză de doi ani, la Budapesta va avea loc din nou Festivalul Secuilor. De vineri până sâmbătă, publicul este aşteptat cu specialităţi gastronomice, produse artizanale, programe pentru copii şi concerte, în Parcul „Millenáris, transmite agenția maghiară de știri MTI.

În cadrul conferinţei de presă care a avut luni şi la care a fost anunţat evenimentul, ministrul ungar al finanţelor, Mihály Varga, a relatat că evenimentul de trei zile va consolida nu numai relaţiile culturale, artistice şi gastronomice, ci şi cooperarea economică dintre Ţinutul Secuiesc şi Ungaria. Anul acesta, la festival se vor prezenta aproximativ 150 de companii maghiare din Transilvania.

Oficialul ungar a adăugat că, după o pauză de doi ani – cauzată de epidemia de coronavirus – vizitatorii pot cunoaşte, din nou, ospitalitatea, comorile, lumea şi mesajul Ţinutului Secuiesc.

După epidemie, abia aşteptăm să reluăm relaţiile personale, a subliniat ministrul. Mihály Varga a menţionat, de asemenea, că Universitatea de Vară de la Tuşnad (“Tusványos”) va avea de asemenea loc anul acesta, în perioada 19-24 iunie.

Potrivit ministrului, pentru Guvernul Ungariei este important ca între maghiarii de peste graniţe şi cei din Ungaria să existe o legătură cât mai strânsă. De aceea, guvernul sprijină, de mai mulţi ani, cu sume semnificative, dezvoltarea economică a companiilor maghiare, dar şi de alt fel, din Bazinul Carpatic. În cadrul programului de dezvoltare economică a Bazinului Carpatic, guvernul maghiar a cheltuit, până acum, aprox. 200 de miliarde de forinţi, de sprijin bucurându-se peste 3500 de companii de peste graniţele Ungariei. 

Ministrul a subliniat că întreprinderile maghiare de peste graniţe sunt privite drept o resursă care întăreşte puterea economiei ungare. Acest lucru este valabil şi invers: economia ungară poate ajuta la consolidarea funcţionării acestora, a spus Varga.

“În spiritul acestui lucru, pieţele de producţie şi de consum din Bazinul Carpatic trebuie conectate. De aceea, noi ne străduim ca aceste companii să se dezvolte şi să avanseze”, a spus ministrul finanţelor. Dacă maghiarii de peste graniţele Ungariei prosperă, acest lucru este benefic şi pentru ţara în care trăiesc.

István Domokos, organizatorul festivalului, a spus că evenimentul îi aşteaptă pe vizitatori în fiecare zi de la ora 9:00 la 21:00, cu programe culturale şi gastronomice, dar şi unele de artizanat şi unele dedicate copiilor. Intrarea este liberă.

Pe scena de optzeci de metri pătraţi din cadrul festivalului va urca, printre altele, ansamblul de dans populare “Szépszivárvány” (Sâmbriaş, judeţul Mureş), ansamblul de dans popular “Boróka”, trupa de dans “Válinka” şi dansatorii “Turul” (Odorheiu Secuiesc), precum şi formaţia de copii “Tisztás” (Poian, judeţul Covasna). Anul acesta vor avea loc, în premieră, şi concerte de muzică uşoară: vineri seara, pe scenă va urca trupa rock Teddy Queen, iar sâmbătă seara, formaţia de jazz Lazy Jam.

În cadrul expoziţiei intitulate “Ţinutul Secuiesc vă aşteaptă” se va prezenta în fiecare zi un alt judeţ: Harghita, Mureş şi Covasna. La standul “Székely Csárda”, vizitatorii sunt aşteptaţi cu peste douăzeci de specialităţi secuieşti.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emiratele Arabe Unite și Indonezia in mișcările geopolitice

    Încadrând Orientul Mijlociu în tabloul mondial de securitate, site-ul...

    Cifre oficiale: Cu 50% mai puțini turiști anul aceasta pe Litoral

    Circa 40.000 de turiști au ajuns pe Litoral, în...

    Premierul finlandez: Încălcarea spațiului aerian finlandez de către dronele ucrainene este inacceptabilă

    Prim-ministrul finlandez Petteri Orpo a declarat că încălcarea spațiului...

    In timp ce economia românească se prăbușește cea a Serbiei a crescut cu 3% din PIB doar in primul trimestru

    Prim-vicepreședintele Guvernului Serbiei și ministrul Finanțelor, Siniša Mali, s-a...

    Războiul african intre China și Taiwan

    Taiwanul și China sunt implicate într-o luptă diplomatică privind...

    Kremlin: Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură cu Europa

    Rusia revine la o perioadă de confruntare foarte dură...

    Cât va câștiga Rusia din creșterea prețurilor la petrol

    Veniturile bugetare suplimentare pentru Federația Rusă, datorate creșterii prețurilor...

    Prima victimă americană a războiului din Iran

    Compania aeriană low-cost Spirit Airlines şi-a încetat operaţiunile sâmbătă,...

    Articole relationate

    Categorii populare