Agenţia ucraineană anticorupţie îl tratează pe ministrul agriculturii Mikola Solski ca suspect într-o investigaţie asupra achiziţiei ilegale de teren în proprietatea statului în valoare de peste 7 milioane de dolari, relatează marţi media ucrainene, preluate de Reuters.
Ministerul şi titularul portofoliului au refuzat să comenteze informaţia când au fost contactaţi de Reuters. Solski a supervizat producţia de cereale din Ucraina în timpul războiului cu Rusia de la numirea sa, în martie 2022.
Biroul naţional anticorupţie al Ucrainei a anunţat într-un comunicat că a descoperit o schemă condusă de un ministru actual pentru achiziţia ilegală de teren în proprietatea statului în valoare de 291 milioane de grivne (7,35 milioane de dolari).
Comunicatul nu îl numeşte pe Solski, dar menţionează că suspectul este fost preşedinte al Comisiei parlamentare pentru agricultură, un post pe care Solski l-a deţinut înainte de a deveni ministru al agriculturii, în martie 2022.
Comunicatul Biroului anticorupţie mai menţionează că în schema descoperită a mai avut loc şi o tentativă de a achiziţiona teren în valoare de 190 de milioane de grivne.
Dacă informaţia se confirmă, Solski va fi primul ministru în funcţie în mandatul preşedintelui Volodimir Zelenski care devine suspect într-un caz de corupţie.