Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode a declarat joi, că prevederile legislative din Pachetul de Mobilitate 1 vor afecta negativ transportatorii români, economia şi clima. „Suntem dezamăgiţi”, a afirmat ministrul într-un comunicat remis joi.
“În forma actuală, prevederile acestui Pachet de iniţiative Mobilitate I vor avea un impact sever asupra transportatorilor români, a economiei naţionale şi europene şi a climei, din perspectiva emisiilor de CO2 din transportul rutier. Sunt aspecte ce nu sunt corect reglementate, astfel încât Pachetul Mobilitate I să prevadă măsuri echitabile tuturor transportatorilor din Europa. Trebuie accentuată nevoia de unitate pe piaţa europeană şi nu de diviziune între statele periferice din punct de vedere geografic si cele din centrul Europei”, a declarat ministrul Transporturilor.
Acesta a adăugat că legislaţia europeană trebuie să vizeze valori ale Uniunii Europene precum siguranţa şi securitatea rutieră, îmbunătăţirea mediului de lucru pentru şoferi şi reducerea emisiilor climatice.
„Noile reglementări ar trebui să respecte libertăţile fundamentale pe care se întemeiază Uniunea Europeană şi piaţa unică, dar şi obiectivele principale pentru domeniul transporturilor rutiere, precum asigurarea siguranţei şi securităţii rutiere, dar şi a mărfurilor şi a celor implicaţi în acest sector, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru pentru conducătorii auto, reducerea emisiilor din transportul rutier, asigurarea cadrului legislativ pentru concurenţă loială în transporturi, reducerea birocraţiei, eficientizarea controlului, creşterea gradului de digitalizare în transporturi”, a spus Lucian Bode.
Ministrul şi-a exprimat dezamăgirea şi prevede disfuncţionalităţi în lanţurile de aprovizionare europene, fragmentarea pieţei transporturilor şi creşterea netă a emisiilor din transporturi.
„Suntem dezamăgiţi, pentru că în locul acestor obiective, atinse doar parţial, se prefigurează o distorsionare a principiilor de funcţionare a Uniunii Europene, disfuncţionalităţi în lanţurile de aprovizionare europene, fragmentarea pieţei transporturilor şi creşterea netă a emisiilor din transporturi”, a mai explicat Lucian Bode.