Home Economie Ministrul transporturilor întrebat despre Dunăre: Care este stadiul de realizare pentru fiecare...

Ministrul transporturilor întrebat despre Dunăre: Care este stadiul de realizare pentru fiecare din măsurile asumate prin programul de guvernare referitor la dezvoltarea transportului fluvial pe Dunăre și pe căile navigabile interioare din România, cât și: care este perspectiva modernizării portului Moldova Nouă?

0

Senatorul PNL de Caraș Severin Marcel Vela l-a interpelat de la tribuna parlamentară pe ministrul transporturilor Lucian Șova, cu privire la dezvoltarea transportului fluvial pe Dunăre și pe căile navigabile interioare din România. De altfel, Vela își anunțase public, încă de acum o săptămână, intenția de a prezenta în fața senatorilor propunerea deschiderii căii navigabile pe Dunăre, în lipsa unei infrastructuri rutiere care ar trebui să însemne în 2018 autostrăzi şi drumuri expres ce ar trebui să interconecteze ţara noastră cu reţelele de drumuri de mare viteză din Vestul Europei. În acest sens, senatorul Vela susține că Fluviul Dunărea ar putea deveni „Autostrada Albastră” – principala cale de acces spre Europa! Dunărea face parte din axa prioritară „Rin/Meuse – Main – Dunăre” care leagă Estul şi Vestul Europei – conectând astfel, portul Rotterdam la Marea Nordului, de portul Constanţa Ia Marea Neagră, scrie Reper 24.

Domnule ministru,

Cum bine știți, domnule ministru, fiind o cale de navigație naturală, Fluviul Dunărea prezintă probleme periodice privind variabilitatea adâncimilor și a lățimilor șenalului navigabil. Acestea conduc la întârzieri privind timpii de călătorie, afectând actuala navigație pe sectorul românesc al Dunării care, cu o lungime de 1 085 de kilometri, reprezintă aproape jumătate din totalul navigabil al fluviului. Astfel că, pentru interesul economic local și regional, se impune modernizarea porturilor dunărene și asigurarea unui trafic în deplină siguranță și securitate pe toată durata anului. În acest sens, fac mențiunea că una din oportunitățile de dezvoltare economică pe care o are județul Caraș Severin și regiunea de Vest a țării noastre este ca portul Moldova Nouă, primul de la intrarea Dunării în România, să fie reabilitat, modernizat și transformat în port cargo. Astfel, schimbul de mărfuri ar putea fi realizat la prețuri accesibile pentru întreaga regiune din Sud-Vestul României.

Prin programul de guvernare asumat de dumneavoastră, de coaliția PSD-ALDE, în privința dezvoltării transportului naval, fluvial și pe căile navigabile interioare din România, Ministerul Transporturilor are sarcina de a îndeplini următoarele deziderate:

– Realizarea graduală a proiectelor pe Coridorul VII ce contribuie la asigurarea navigabilității pe Dunăre, în condiții de siguranță, pe tot parcursul anului, pe canalele navigabile Dunăre – Marea Neagră și Poarta Albă – Midia Năvodari;

– Îmbunătățirea siguranței traficului naval prin achiziționarea de nave tehnice multifuncționale și echipamente specifice;

– Îmbunătățirea condițiilor de navigabilitate pe Dunăre prin sistemele de colectare a apelor;

– Concentrarea pe investiții moderne care urmăresc cursul Dunării prin realizarea lucrărilor de predragare și construcții hidrotehnice speciale în vederea asigurării navigației de-a lungul întregului an;

– Investiții moderne prin facilități în porturile care au un viitor pe termen lung;

– Promovarea folosirii transportului pe căile navigabile interioare.

Domnule ministru, având în vedere cele mai sus menționate, vă adresez rugămintea de a-mi răspunde punctual: care este stadiul de realizare pentru fiecare din măsurile asumate prin programul de guvernare referitor la dezvoltarea transportului fluvial pe Dunăre și pe căile navigabile interioare din România, cât și: care este perspectiva modernizării portului Moldova Nouă?“, a sunat interpelarea senatorului cărășean Marcel Vela.

Ad

Exit mobile version