spot_img
luni, 2 februarie, 2026
-3.7 C
București

Ministrul Sănătății fuge de despăgubirile vaccinului

“Mai întâi trebuie spus că în fiecare centru există câte o cameră separată cu tot ceea ce este necesar pentru a se interveni. Există extrem de puţine cazuri, sigur pentru orice produs farmaceutic există această posibilitate teoretică, dar există în fiecare centru tot ceea ce trebuie pentru a se preveni orice agravare a oricărei reacţii adverse. Despre restul aspectelor, precum despăgubiri, cu siguranţă vom face publice aceste informaţii la timpul potrivit”, a declarat ministrul Sănătății Vlad Voiculescu.

Întrebat dacă se pregăşte o Ordonanţă de Urgenţă pentru aceste despăgubiri, Vlad Voiculescu a răspuns: “Vă vom informa de îndată ce aceste informaţii vor fi cât se poate de clare. Vă vom informa de îndată ce o decizie va fi luată”.

Statele UE vor suporta o parte din despăgubirile care ar putea fi obținute în justiţie ca urmare a eventualelor efecte secundare ale vaccinului împotriva COVID-19 dezvoltat de grupul britanic AstraZeneca, potrivit termenilor unui acord între UE și companie, a declarat în septembrie un oficial european pentru Reuters, scrie Agerpres. Spre deosebire de AstraZeneca, acordul cu grupul farmaceutic francez Sanofi, care oferă un vaccin de patru ori mai scump, nu conține această clauză: compania va plăti integral eventuale despăgubiri ca urmare a efectelor adverse.

Acordul cu AstraZeneca, care transferă pe seama contribuabililor europeni o parte din riscurile asociate cu lansarea unui vaccin, a fost convenit în august, iar clauzele cu privire la responsabilitate nu au fost dezvăluite până acum. Potrivit acestui acord, AstraZeneca va plăti costuri legale numai până la un anumit prag, a dezvăluit oficialul citat de Reuters, care nu a precizat care este acest prag şi nici cum anume vor fi împărţite costurile între guvernele europene.

Protecţia financiară ar urma să acopere atât costurile legale, cât şi posibilele despăgubiri, ceea ce este ar putea fi important în eventualitatea în care ceva va merge prost.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Țoiu, Burnete și șeful cancelariei lui Bolo se duc în DC să dea metalele rare americanilor

    Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, efectuează în perioada 3-6...

    Socialiștii moldoveni anunță o campanie împotriva unirii cu România

    În Republica Moldova, Partidul Socialiștilor (PSRM), aflat la opoziție,...

    Americanii vor negocia cu iranienii in Turcia

    Administrația președintelui american Donald Trump a comunicat autorităților iraniene,...

    Cei mai bogați ruși au făcut doar in ianuarie 19 miliarde de dolari

    Averea totală a celor mai bogați oameni de afaceri...

    Epstein și „fetele frumoase” din Moldova

    Dosarele legate de cazul finanțatorului Jeffrey Epstein au inclus...

    Articole relationate

    Categorii populare