Dr Fauci: Acum urmează partea rea a pandemiei

Imunologul american Anthony Fauci apreciază că vor urma zile sumbre în contextul pandemiei de COVID-19 care continuă să facă ravagii în perioada sărbătorilor, informează DPA conform Agerpres.

Expertul în boli infecţioase a declarat pentru postul de televiziune CNN că este de acord cu estimarea preşedintelui ales, Joe Biden, că ceea ce este mai rău din pandemie ar putea abia acum urma.

”Motivul pentru care sunt îngrijorat, şi care îi îngrijorează şi pe colegii mei din domeniul sănătăţii publice, este că am putea foarte probabil să asistăm la o creştere rapidă postsezonieră – mă refer la Crăciun şi Anul Nou – şi, aşa cum am descris-o, la o creştere după o altă creştere”, a spus Fauci în cadrul emisiunii State of the Union, difuzată de CNN.

”Dacă te uiţi la grafice, evoluţia cazurilor cu care ne-am confruntat pe final de toamnă şi ceea ce urma să fie începutul iernii este cu adevărat îngrijorătoare”, a mai spus imunologul.

Săptămâna trecută, Biden a spus că ”cele mai negre zile” ale pandemiei vor urma.

Duminică, Fauci şi-a exprimat temerile în ceea ce priveşte o ”posibilă înrăutăţire a situaţiei” în săptămânile următoare.

În luna decembrie, în Statele Unite s-au înregistrat peste 63.000 de decese confirmate ca fiind cauzate de coronavirus – cel mai grav bilanţ lunar de la debutul pandemiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Zelenski cere un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus astăzi un armistițiu...

    Șoc la Kiev: Ce îi doare pe ucrainieni cel mai tare

    Kievul este „șocat și uluit” de declarația președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare