Home Analize Ministrul Sănătății: De la 1 ianuarie 2019 fiecare spital judeţean de urgenţă...

Ministrul Sănătății: De la 1 ianuarie 2019 fiecare spital judeţean de urgenţă va avea un centru în care să fie trataţi pacienţii cu accident vascular cerebral

0

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat vineri că de la 1 ianuarie 2019 fiecare spital judeţean de urgenţă va avea un centru în care să fie trataţi pacienţii cu accident vascular cerebral.

„Partea de neurologie afectează cel mai mult calitatea vieţii unor pacienţi post traumatic, adică accidente vasculare şi alte diagnostice. În primul rând ne gândeam să definim foarte clar recuperarea neurologică. Dorim să înfiinţăm aceste centre de „stroke” în fiecare spital judeţean, deja avem aceste 11 centre, dar pentru a le putea pune în funcţiune pe toate cele 41 pe care ni le dorim, medicii se vor pregăti la Bucureşti, într-un centru de pregătire, vom aloca resurse pentru asta. Acest program naţional sper eu că va începe să funcţioneze din plin de la 1 ianuarie. Încercăm să punem pe hârtie o colaborare foste bună între unităţile de primiri urgenţe, servicii de ambulanţă, SMURD, astfel încât pacientul să ajungă în timp util, în 3 ore, să putem să-i facem această tromboliză”, a afirmat Pintea la deschiderea celei de-a opta ediţii a Cursului European de Neuroreabilitate – RoNeuro Brain Days, care se desfăşoară la Eforie Nord.

Ea a adăugat că în România neurologia este un domeniu încă insuficient dezvoltat, „cu toate că avem vârfuri din punct de vedere profesional”.

Ad

Exit mobile version