Ministrul rus de Externe: NATO reprezintă un proiect geopolitic de acaparare a pământurilor fără stăpâni

Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că NATO reprezintă un proiect geopolitic de acaparare a pământurilor fără stăpâni, scrie cotidianul RBC.

”NATO este acum un proiect pur geopolitic de acaparare a teritoriilor care s-au trezit fără stăpân, după dispariția Tratatului de la Varșovia și după destrămarea Uniunii Sovietice. Iată cu ce se ocupă ei”, a spus șeful diplomației ruse într-un interviu acordat canalului de YouTube ”Soloviov Live”. Potrivit spuselor sale, Rusia nu poate rămâne indiferentă la faptul că NATO ”se proțăpește în pragul casei noastre”.

”Ceea ce a fost în relațiile noastre cu Occidentul în perioada dispariției URSS-ului și a construirii de noi relații, despre toate acestea președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit și nu o dată. Desigur, a fost un nivel de încredere absolut fără precedent; a fost nivelul dorinței de a fi priteni, de a deveni aproape aliați, după cum Vladimir Vladimirovici amintește periodic. Dar toate astea au fost, iar noi înțelegm acest lucru drept o greșeală. Acești oameni nu pot fi crezuți pe cuvânt”, consideră Lavrov.

Ministrul a menționat că Rusia nu lansează ultimatumuri, dar o discuție pe tema garanțiilor de securitate nu se poate purta la nesfârșit cu Occidentul. ”După cum a spus președintele, esențial este să nu fie vorbărie, pentru ca propunerile noastre să nu se piardă în discuții nesfârșite, pentru care Occidentul este renumit și știe cum să procedeze”, a adăugat Lavrov.

Diplomatul este de părere că țările occidentale creează ”isterie” în jurul Rusiei, dar politicieni cu greutate, precum Vladimir Putin și președintele Statelor Unite, Joe Biden, înțeleg cum ”se poartă o discuție între oamenii mari”. În același timp, Lavrov a declarat că în NATO s-au adunat ”oameni infantili”, pentru că, în paralel cu redeschiderea canalelor între Moscova și Washington, Alianța ”taie” canalele de cooperare.

Potrivit spuselor sale, poziția ocupată acum de țările Occidentul și de NATO în privința Ucrainei este o măgărie. ”Sunt împinși de la spate de baltici, de polonezi și ucraineni și este absolut evident acest lucru. (…) Ei pompează arme în Ucraina, lăudându-se că, începând din 2014, au livrat muniție și sisteme de atac în valoare de 2,5 miliarde de dolari”, a arătat ministrul.

Lavrov nu a exclus posibilitatea ca țările occidentale să-și dorească să provoace ”un război mititel” în Ucraina și să acuze, apoi Rusia de tot și de toate, pentru a introduce împotriva ei noi sancțiuni, cu scopul de a o doborî, în calitate de concurent.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare