spot_img
vineri, 27 februarie, 2026
1.3 C
București

Ministrul PSD al Finanțelor: Finanțele publice stau mai bine decât stăteau în februarie sau martie anul trecut

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, sâmbătă, că România are mult mai mulţi bani decât se crede şi că finanţele publice stau mai bine decât în urmă cu un an.

„Finanțele publice stau mai bine decât stăteau în februarie sau martie anul trecut, pentru că între timp am realizat stabilitatea financiară.

Veneam după doi ani de pandemie, după o perioadă în care nu s-a acționat foarte bine în zona deficitelor.

În acest moment suntem mult mai stabili, acest lucru se vede și în rezultatele din 2022 în care nu numai partea de finanțare a fost una care a fost suficientă, dar și partea de investiții.

România are mult mai mulți bani decât se crede, dar a nu se înțelege că este un sac fără fund și putem face ce vrem cu ei”, a spus Câciu la Antena 3 CNN.

“Avem banii europeni care sunt la dispoziție, sunt banii din PNRR, mai sunt banii pe care îi avem de cheltuit, aproape 10 miliarde de euro, care sunt din exercițiul 2014-2022.

Avem stabilitate financiară, avem bani, dar lucrurile acestea, de exemplu, anul trecut, reducerea de deficit s-a putut face pe seama economiei și pe faptul că economia a funcționat foarte bine, ieșind din restricții a avut un puseu puternic de revenire, dar anul acesta deficitul va fi salvat de absorbția de Fonduri Europene.

Reducerea de deficit se va face pe seama absorbției.

Dacă vrem să continuăm consolidarea fiscală în regimul asumat, pentru a avea o atitudine responsabilă în ceea ce înseamnă viitorul României, acest lucru este un „trebuie”, nu este un „vrem să”.

Absorbția la 2014-2022 trebuie făcută 100%. Eu așa o văd„, a adăugat ministrul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Miami Herald: Oamenii lui Rubio s-au întâlnit cu nepotul lui Raul Castro

    Oficiali americani apropiați secretarului de stat american Marco Rubio...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Gigel de la Sculărie

    de Adriana Stoicescu, judecător Se propagă cu repeziciune o nouă...

    Banca Națională spune de ce a prognozat inexact inflația

    Banca Națională a României a prognozat o inflație mult...

    Unul din ultimele combinate chimice in criză. Guvernul nu gândește un plan pentru industrie. 7000 de disponibilizați

    Chimcomplex Borzești, combinat de produse chimice, anunță rezultatele financiare...

    Articole relationate

    Categorii populare