Home highlight Ministrul propus al Transporturilor va avea 1500 de euro pe lună după...

Ministrul propus al Transporturilor va avea 1500 de euro pe lună după ce a refuzat șefia TAROM deoarece nu a primit mai mult de 10.000 euro

0

Sorin Buşe, propus de premierul Dacian Cioloș pentru a prelua conducerea ministerului Transporturilor, după plecarea lui Dan Costescu, a fost director general al Renault Technologie Roumanie și nu a vrut să devină manager general al comapaniei TAROM, deși fusese anunțat pentru preluarea acestei funcții, informează capital.ro.

Refuzul a venit în urma negocierilor salariale, Bușe cerând un salariu mai mare decât cel de 10.000 euro  care i s-a propus, dar a acceptat funcția de ministru, unde salariul este de aproximativ 1.500 euro.

La mijlocul lunii iunie, angajaţii TAROM îl aşteaptau pe noul director general adjunct, Sorin Buşe să vină să-şi preia atribuţiile şi funcţia de manager până la selecţia unui nou director general. Însă surse citate de Capital au anunțat la momentul respectiv că Buşe nu va mai ocupa funcţia de CEO al companiei.

„Nu s-a ajuns la un conses pe contractul de mandat. Salariul pentru funcţia de CEO TAROM a fost diminuat. Fostul CEO TAROM încasa 10.000 de euro/lună, nu se mai oferă locuinţă şi nu se mai decontează alte cheltuieli”, ar fi explicat sursele din ministerul Tranporturilor.

Sorin Buşe ar fi cerut un salariu mult mai mare decât cea a fostului şef Christian Heinzmann care încasa 10.000 euro/lunar plus decontarea altor cheltuieli în valoare de aproximativ 4.000 euro/lună.

Ad

Exit mobile version