Home Analize Ministrul PNL al Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Până la finalul lunii mai, România...

Ministrul PNL al Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Până la finalul lunii mai, România trebuie să depună prima cerere de plată în PNRR, în valoare de 3 miliarde de euro

0

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunţat că, până la finalul lunii mai, România trebuie să depună prima cerere de plată în PNRR, în valoare de 3 miliarde de euro.

„Suntem în plin proces de pregătire a primei cereri de plată pe care România o poate pune până la sfârşitul lunii mai. Avem o serie de condiţionalităţi la care lucrăm. Toate ministerele de linie, coordonatorii de reformă au avut de încărcat în platforma specială care există la nivel naţional toate documentele necesare pentru a face dovada că am închis capitolele aferente anului 2021. În weekend ministerul lucrează la  verificarea documentelor depuse şi în cursul zilei de luni suntem în măsură în care să transmitem în platforma Comisiei Europene aceste jaloane pe care le aveam de îndeplinit şi apoi etapele procedurale pe care le aveam de parcurs, încât până marţi, 31 mai, să putem să depunem cererea de plată cu o valoare de 3 miliarde de euro”, a explicat Boloş la Digi 24. 

Întrebat dacă suntem în grafic cu PNRR-ul, Marcel Boloş a precizat că „suntem la început de drum”.  

„Dacă ne referim la PNRR, este la început de drum. Suntem în situaţia în care operaţionalizăm structurile care stau la baza implementării PNRR. Pe de altă parte, suntem în măsură să iniţiem apelurile de proiecte care sunt aferente trimestrului II şi apoi cum e firesc pe parcursul anului 2022 să fim în măsură să ne asigurăm că cele 58 de apeluri de proiecte pe care le gestionăm, cu o valoare de peste 13 miliarde de euro, să fie lansate în piaţă”, a mai declarat Boloş. 

Ministrul a adăugat că a avut o întâlnire cu cei care se ocupă de capitolele de infrastructură din PNRR, deoarece acestea sunt mai complexe. 

„Am avut întâlnire cu cei care se ocupă de capitolele de infrastructură pentru că acestea sunt cele mai complexe angajamente pe care le avem de îndeplinit încât să putem să avem o monitorizare specială pe aceste categorii de jaloane şi să prevenim eventuale blocaje care pot să apară în implementarea PNRR. Aş putea să spun că este un început de drum pe care l-am preluat şi pe care încercăm să îl punem pe picioare astfel încât PNRR să poată să ducă la îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor asumate de România”, a declarat Marcel Boloş.

Ad

Exit mobile version